Violator condamnat definitiv

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Violator condamnat definitiv

Eveniment 01 Octombrie 2013 / 00:00 573 accesări

Acuzaţia unei adolescente de 14 ani, din localitatea constănţeană Săcele, care a reclamat la Poliţie, în primăvara anului trecut, că a fost victima unui viol, s-a dovedit a fi reală. Suspectul, Daniel Duşu, de 24 ani, din Grupul Social Peninsula Năvodari, a fost găsit vinovat de judecători şi, ieri, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-a condamnat definitiv la cinci ani de închisoare pentru viol. Conform anchetatorilor, agresiunea sexuală s-a petrecut pe 6 aprilie 2012, la scurt timp după ce adolescenta a plecat de la şcoală însoţită de o colegă. Ea le-a spus poliţiştilor că mergea spre casa prietenei sale şi, la un moment dat, a apărut o basculantă care a oprit lângă ele. „Şoferul m-a luat de mână şi m-a tras în cabina camionului. M-a ameninţat să nu ţip. Mi-a fost foarte frică. După ce m-a luat în maşină, a zis să îi fac sex oral. Eu am refuzat şi m-a dus la marginea satului. Acolo, mi-a spus să mă dezbrac, dar eu am zis că nu vreau. Atunci el m-a dat jos din maşină şi, după ce m-a legat de mâini, m-a violat“, le-a povestit victima oamenilor legii. După ce a scăpat din mâinile agresorului, adolescenta a mers la prietena ei şi i-a spus ce a păţit. Ulterior, fata a vrut să fugă la Iaşi, unde locuieşte mama sa, însă bunica ei a aflat despre viol şi a reţinut-o, apoi au depus împreună plângere la Poliţie. „Îi era frică de ce o să zică tatăl ei. Ăsta care a violat-o o cunoştea pe nepoata mea pentru că, înainte să plece la Iaşi, mama ei a avut o relaţie cu unchiul agresorului“, a afirmat bunica victimei, Lucreţia Bidiu. Adolescenta le-a dat poliţiştilor semnalmentele violatorului, care a fost identificat după trei trei zile de investigaţii. Daniel Duşu a fost arestat preventiv şi trimis în judecată pentru viol. Iniţial, Tribunalul Constanţa l-a condamnat la şapte ani de detenţie, însă Curtea de Apel Constanţa i-a redus pedeapsa la cinci ani şi instanţa supremă a menţinut-o.



12