Pe rolul Tribunalului Constanţa a ajuns, vineri, apelul declarat de Cătălin Mihalache, de 26 ani, din localitatea constănţeană Cheia, împotriva sentinţei Judecătoriei Constanţa prin care a fost condamnat la 15 ani de închisoare pentru viol. Tânărul este nemulţumit de pedeapsa primită întrucât se consideră nevinovat şi spune că tot dosarul este o înscenare. Potrivit anchetatorilor, în noaptea de 6 spre 7 noiembrie 2009, tânărul a pătruns în locuinţa vecinei sale printr-o fereastră şi s-a năpustit asupra ei, a imobilizat-o şi a obligat-o să întreţină raporturi sexuale cu el, ameninţând-o că, dacă strigă după ajutor, o va omorî. Înainte de a pleca spre casă, Cătălin Mihalache a avertizat-o pe bătrână că, dacă merge la Poliţie şi îl reclamă, se întoarce şi o ucide. A doua zi, femeia a mers la Poliţia Grădina şi l-a reclamat pe Mihalache. Suspectul a fost reţinut de oamenii legii, în faţa cărora Mihalache a negat toate acuzaţiile pensionarei. Oamenii legii spun că, în vara anului 2008, Cătălin Mihalache a fost suspectat că ar fi violat-o şi tâlhărit-o pe aceeaşi femeie. La acea dată, poliţiştii stabiliseră că individul a pătruns în locuinţa victimei, a lovit-o de mai multe ori şi a forţat-o să întreţină raporturi sexuale cu el. După ce a batjocorit-o, i-a luat din casă ultimii bani, 220 de lei, şi a plecat. După câteva ore, tânărul a fost găsit acasă de poliţişti, dormind. Poliţiştii spun că, pentru fapta de anul trecut, Cătălin Mihalache a fost condamnat, în primă fază, la zece ani de închisoare. După aproape zece luni petrecute în penitenciar, tânărul a fost achitat de magistraţii instanţei de recurs.