În cursul zilei de ieri, Camera Deputaţilor a adoptat proiectul privind combaterea violenţei în familie, care prevede că victima violenţei în familie poate cere instanţei un ordin de protecţie şi de restricţie faţă de agresor. Potrivit proiectului, violenţa în familie se poate manifesta prin violenţă verbală, psihologică, fizică, sexuală, socială sau spirituală. Proiectul face referire şi la definirea violenţei fizice care este caracterizată prin lovire, îmbrâncire, trântire, tragere de păr, înţepare, tăiere, ardere, strangulare şi muşcare. Victima unei agresiuni domestice are dreptul să se adreseze instanţei, să solicite ordin de protecţie cu caracter provizoriu, iar instanţa poate să interzică agresorului să rămână sau să se reîntoarcă în locuinţa comună şi să-l oblige să suporte unele costuri. Totodată, victima poate să ceară ordin de restricţie care prevede evacuarea agresorului de la domiciliul comun, păstrarea distanţei de minim 200 de metri faţă de persoana vătămată, interzicerea oricărui contact telefonic, corespondenţe, însă acest ordin nu poate depăşi doi ani. Proiectul prevede şi sancţiuni, cu sume între 500 şi 5.000 de lei. Unul dintre iniţiatorii proiectului a declarat, după vot, că \"În România anului 2012, violenţa domestică este pedepsită!\".