Violenţa domestică, un fenomen criminal

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Convenţia este primul tratat internaţional care conţine o definiţie a genului România a semnat Convenţia CoE privind prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor

Violenţa domestică, un fenomen criminal

Justiție 28 Iunie 2014 / 00:00 800 accesări

Guvernul României a semnat vineri, la Strasbourg, prin ministrul Rovana Plumb, Convenţia CoE privind prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice, ale cărei puncte-cheie sunt prevenirea agresiunilor, protecţia victimelor şi trimiterea în judecată a infractorilor. Evenimentul a avut loc în cadrul reuniunii reţelei parlamentare pentru combaterea violenţei împotriva femeilor din timpul lucrărilor sesiunii de vară a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (CoE), care s-a încheiat tot vineri, la Strasbourg, informează Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice (MMFPSPV). Potrivit sursei citate, Convenţia CoE privind prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice reprezintă tratatul internaţional cel mai cuprinzător care abordează această gravă violare a drepturilor omului, ale cărui puncte-cheie sunt prevenirea violenţei, protecţia victimelor şi trimiterea în judecată a infractorilor.

TRATAT INTERNAŢIONAL ÎN PREMIERĂ În acelaşi timp, Convenţia este primul tratat internaţional care conţine o definiţie a genului şi recunoaşte că femeile şi bărbaţii nu sunt doar diferenţiaţi din punct de vedere biologic, ci că există o categorie a genului, definită social, care le conferă acestora roluri şi comportamente specifice. De asemenea, documentul semnat vineri de România introduce o serie de infracţiuni, precum sterilizarea forţată, mutilarea genitală a femeilor sau violenţa psihică. Neincriminate până acum, acestea vor trebui introduse ca infracţiuni în legislaţiile statelor semnatare ale Convenţiei. În ceea ce priveşte componenta de prevenire, Convenţia prevede schimbarea atitudinilor şi rolurilor, precum şi combaterea stereotipurilor care fac ca violenţa împotriva femeilor să fie acceptată, instruirea de specialişti care să lucreze cu victimele sau includerea ca disciplină în programele şcolare, la toate nivelurile de educaţie, a problematicii egalităţii, mai arată MMFPSPV.

MĂSURI CLARE Documentul presupune şi măsuri clare de protecţie pe care ţările semnatare trebuie să le ia pentru victimele fenomenului violenţei fizice şi psihice, cum ar fi înfiinţarea de servicii specializate care să ofere asistenţă medicală şi consiliere psihologică şi juridică victimelor şi copiilor lor, precum şi înfiinţarea de suficiente adăposturi pentru aceste victime. Sub incidenţa Convenţiei intră femei şi fete din orice mediu social, indiferent de vârstă, rasă, religie, origine socială, statut de imigrant sau orientare sexuală. În declaraţia făcută cu ocazia semnării documentului, ministrul Muncii, Rovana Plumb, a afirmat că, odată cu semnarea Convenţiei de la Istanbul, femeile din România - victime ale violenței fizice, psihice sau sexuale - nu trebuie să se mai simtă singure sau neputincioase în fața unui fenomen criminal. "Semnarea Convenției de la Istanbul reprezintă un pas firesc, pe care Guvernul României îl face pentru a veni în sprijinul victimelor violenţei domestice. Milioane de femei cad pradă acestui fenomen, pe care nu ezit să-l numesc criminal. (...) În calitate de ministru mandatat de premierul Victor Ponta să semnez acest act vital pentru femeile victime ale formelor de violență de gen, vreau să evidenţiez eforturile comune ale membrilor Guvernului României și ale parlamentarilor noștri, care s-au luptat pentru ca România să devină unul dintre statele care semnează și ratifică în mod prioritar acest document", a mai spus oficialul român.

Rovana Plumb a subliniat, cu acelaşi prilej, că România îşi asumă respectarea drepturilor fundamentale ale femeilor și promovarea măsurilor active de eliminare a violenţei asupra acestora. "Convenția oferă tuturor statelor semnatare un cadru de prevenire și de protecție față de orice acte de violență asupra femeilor, dublat de sancțiuni ferme și de acțiuni hotărâte împotriva celor care proliferează acest fenomen", a adăugat ministrul.

După semnarea documentului, ministrul Rovana Plumb a felicitat toate statele care până la acest moment au semnat și ratificat Convenția de la Istanbul și a ţinut să îi asigure pe partenerii internaţionali că România va avea o politică de toleranță zero față de orice acte de violență împotriva femeilor, mai menţionează aceeaşi sursă.

Până în prezent, Convenţia a fost semnată de 24 de state şi ratificată de alte 11.

Pe de altă parte, ministrul Rovana Plumb a avut, tot la Strasbourg, întâlniri cu Nils Muižnieks, comisar pentru Drepturile Omului al Consiliului Europei, Anne Brasseur, preşedintele Adunării Parlamentare a CoE, şi Gabriela Battaini-Dragoni, secretar general adjunct al CoE. În cadrul discuţiilor au fost abordate teme referitoare la protecţia femeilor faţă de multiplele tipuri de violenţă, promovarea drepturilor grupurilor vulnerabile şi a drepturilor omului, în general.

Din delegaţia României prezentă la Strasbourg mai fac parte ministrul pentru Dialog Social, Aurelia Cristea, şi secretarul de stat la Departamentul pentru Egalitate de Şanse, Ioana Cazacu.



12