Eurodeputatul liberal Norica Nicolai, membru supleant al Comisiei pentru Drepturile Femeilor şi Egalitatea de Gen, a criticat, într-un discurs rostit în plenul Parlamentul European, lipsa instrumentelor financiare şi juridice necesare unor acţiuni eficiente în cadrul politicii Uniunii Europene privind combaterea violenţei împotriva femeilor. Norica Nicolai a vorbit, de asemenea, despre impactul crizei economice asupra acestei strategii şi a cerut mai multă implicare şi măsuri concrete din partea Uniunii Europene. „Cred că este momentul să depăşim abordarea formală a acestui fenomen. Costurile economice nu au fost analizate foarte serios, din păcate, nici în acest raport, nici în alte abordări pentru că acest fenomen accentuat, în momentul de faţă, de criza economică induce pentru bugetele naţionale costuri economice de sute de milioane de euro. Cred că este momentul să avem o cuantificare a acestor costuri şi să încercăm să răspundem cu mijloace, nu numai economice, dar şi juridice adecvate combaterii acestui fenomen”, a spus Nicolai.