În primele trei trimestre ale anului 2007, peste 4.500 românce au fost victime ale violenţei în familie, iar 50 dintre acestea au murit în urma loviturilor primite. Potrivit reprezentanţilor Fundaţiei \"Sensiblu\", în perioada 2004 - 2007, au fost înregistrate 33.730 de cazuri de violenţă în familie şi 224 de cazuri de deces. Specialiştii \"Sensiblu\", prezenţi la lansarea campaniei \"Panglici Albe\", categoria de vîrstă la care apar cele mai multe cazuri de violenţă în familie este de 25 - 45 de ani pentru victimele de sex feminin. Preşedintele Fundaţiei \"Sensiblu\", Cristina Horia, a subliniat că, în ultimii ani, s-a constatat că tot mai multe femei victime ale violenţei în familie au vîrste cuprinse între 31 şi 40 de ani. Din cele 50 de femei decedate în 2007, cinci au fost numai în Bucureşti. Cristina Horia a subliniat şi cruzimea cu care au fost ucise aceste femei, mai ales că principalele cauze au fost alcoolul şi gelozia. De asemenea, preşedintele executiv al organizaţiei nonguvernamentale consideră că, în România, există o toleranţă crescută faţă de acest fenomen al violenţei în familie, astfel fiind posibilă şi transmiterea de la o generaţie la alta. Pentru prevenirea actelor de violenţă săvîrşite asupra femeilor, Fundaţia \"Sensiblu\" va derula, în perioada 25 noiembrie - 10 decembrie, o campanie de luptă împotriva violenţei domestice, acţiunile desfăşurîndu-se sub sloganul \"Prin indiferenţă, încurajăm violenţa domestică\". Astfel, în prima zi de campanie, în Piaţa Universităţii va fi ridicat un \"zid al indiferenţei\" pe care vor fi menţionate femeile ucise de soţ, tată sau fiu în Bucureşti. De asemenea, în cele 16 zile de campanie vor fi împărţite fundiţe albe, simbolizînd lupta împotriva violenţei, iar trecătorii vor putea să lase mesaje privind acest fenomen în caietul de susţinere. Campania se va încheia pe 10 decembrie, de Ziua Internaţională a Drepturilor Omului, prin demolarea zidului indiferenţei din Piaţa Universităţii.