Şcolile din ţară vor fi vizitate, în perioada 1 - 5 aprilie, de 100 de experţi ai Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA), care îi vor învăţa pe elevi care sunt drepturile şi libertăţile lor în audiovizual. „Campania CNA, cu tema „Violenţa în şcoli iese de pe TV”, se va concretiza prin prezenţa în şcolile bucureştene şi din alte 30 de judeţe din ţară a unui număr de 100 de experţi care vor prezenta drepturile şi libertăţile copilului în audiovizual”, a declarat preşedintele CNA, Laura Georgescu. Preşedintele Consiliului a adăugat că acţiunea se va încheia pe 1 iunie, cu un cadou oferit copiilor care au beneficiat de cursurile experţilor, respectiv un spot antiviolenţă realizat după ideile lor. Ea a precizat că surpriza campaniei o reprezintă un TelVerde (0.800.888.555), la care membrii CNA vor răspunde copiilor şi le vor oferi consiliere în materie de programe de radio şi de televiziune. La linia telefonică TelVerde copiii şi adulţii pot suna şi pentru a semnala Consiliului programe audiovizuale şi aspecte din aceste programe pe care le urmăresc şi nu le agreează. Pe de altă parte, CNA a lansat, pe 23 ianuarie, petiţia online „Interesul public mai presus de gustul publicului”, al cărei scop este „de a evalua necesitatea îmbunătăţirii unor prevederi ale legislaţiei audiovizualului pentru o definire mai clară a noţiunii de interes public în programele de televiziune şi de radio”. Până în prezent, petiţia a strâns peste 17.750 de semnături.