Franţa se va dota cu o nouă lege împotriva violenţelor la care sunt supuse femeile, introducând o infracţiune de violenţă psihologică şi experimentarea brăţării electronice pentru îndepărtarea anumitor soţi, în urma votului de joi seară, în cadrul Adunării Naţionale. În Franţa, 156 de femei au decedat în 2008 din cauza loviturilor aplicate de partenerii lor, reprezentând o frecvenţă de un deces la fiecare două zile şi jumătate. Deputaţii au votat acest text în unanimitate. Introducerea unei infracţiuni de violenţă psihologică, dificil de definit şi de dovedit, este, totuşi, o măsură preventivă, deoarece violenţele psihice precedă întotdeauna loviturile. Textul de lege precizează că această violenţă psihologică se referă la acţiuni sau cuvinte repetate care au ca scop sau ca efect o degradare a condiţiilor de viaţă ale victimei, susceptibilă să aducă atingere drepturilor şi demnităţii acesteia sau să antreneze o alterare a sănătăţii sale fizice sau mentale.
Pentru a-i îndepărta pe partenerii violenţi, Franţa va efectua testări cu o brăţară electronică, inspirându-se după modelul din Spania, unde Guvernul condus de Jose Luis Zapatero a creat, de mai mulţi ani, măsuri foarte ferme de luptă împotriva violenţei conjugale. Brăţara va permite semnalarea apropierii partenerului violent de victima sa. „Vom începe cu 150 de brăţări în trei regiuni”, a declarat secretarul de stat pentru Familie, Nadine Morano. Experimentarea va dura trei ani, iar ulterior Ministerul Justiţiei va face un bilanţ. Legea ar urma să intre în vigoare în iunie, după adoptarea acesteia de către Senat, Camera Superioară a Parlamentului francez.