Violenţe la Bangkok

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Violenţe la Bangkok

Externe 20 Mai 2010 / 00:00 290 accesări

Protestatarii din Bangkok au incendiat, miercuri, birourile unei televiziuni locale, în care se aflau 100 de persoane. Incendii s-au înregistrat şi în clădirea Bursei, la mai multe bănci, la sediul Autorităţii pentru Electricitate, la un centru comercial, iar un complex cu cinematografe a fost distrus. Oficialii militari au trimis un elicopter pentru a-i salva pe cei blocaţi în birourile televiziunii Channel 3. Violenţele s-au intensificat după o operaţiune soldată cu morţi efectuată de armată. Şase persoane au fost ucise, inclusiv un jurnalist italian, în operaţiunea ce a vizat tabăra protestatarilor. Guvernul a anunţat că o restricţie de circulaţie a fost impusă în întregul oraş, miercuri noapte. Un corespondent Sky News la Bangkok a declarat că a văzut cel puţin două cadavre în tabăra protestatarilor. ”Nu erau înarmaţi, ceea ce nu înseamnă că nu erau nici în momentul în care au fost împuşcaţi”, a adăugat el.

Liderii Cămăşilor Roşii au anunţat miercuri, în faţa a mii de susţinători, că urmează să se predea poliţiei şi au cerut încheierea manifestaţiilor începute la mijlocul lunii martie, după atacul lansat de armată împotriva taberei lor fortificate. La puţin timp după acest anunţ, manifestanţii au început să părăsească zona, în timp ce violenţele continuau în împrejurimile acesteia. Sfârşitul mişcării a fost provocat de atacul armatei, care a pătruns în tabăra fortificată, miercuri dimineaţă. Cămăşile Roşii, susţinătorii fostului premier Thaksin Shinawatra, înlăturat de la putere în 2006, printr-un puci, duc din martie o campanie de manifestaţii la Bangkok pentru a obţine alegeri anticipate şi dizolvarea Parlamentului. Din martie, peste 70 de persoane au fost ucise şi peste 1.700 rănite. Cel puţin 40 de persoane şi-au pierdut viaţa, iar alte peste 300 au fost rănite în ultimele şapte zile de ciocniri între protestatari şi forţele de ordine din oraş.

Taguri articol


12