Violenţele religioase fac victime în Irak

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Violenţele religioase fac victime în Irak

Externe 16 Ianuarie 2012 / 00:00 372 accesări

Primul colaborator al fostului dictator irakian, Saddam Hussein, Ezat Ibrahim al-Duri, care în prezent se ascunde într-un loc necunoscut, a declarat sâmbătă, în primul său mesaj de după retragerea trupelor americane din Irak pe 18 decembrie, că grupările care îi sunt fidele se vor opune pe cale armată procesului politic din Irak. Într-o înregistrare audio difuzată de postul al-Jazeera, Ezat Ibrahim al-Duri, considerat liderul rezistenţei Partidului Baas, interzis din anul 2003, afirmă că procesul politic actual din Irak este marcat de ocupaţia americană şi serveşte „intereselor coloniale odioase”, pe care a ameninţat că le va combate cu armele. Fost vicepreşedinte al Consiliului de Comandă al Revoluţiei, organismul de conducere al fostului regim, al-Duri este singurul colaborator apropiat al lui Saddam Hussein care încă nu a fost găsit. Acesta lansează sporadic mesaje pe internet, în care cheamă la continuarea luptei împotriva a ceea ce numeşte ocupaţia ţării.

Irakul se confruntă din luna decembrie cu o gravă criză politică în urma emiterii unui mandat de arestare pe numele vicepreşedintelui sunit, Tarik al-Hashemi, acuzat de terorism. De atunci, a avut loc un val de atentate împotriva populaţiei şiite, ultimul fiind cel de sâmbătă din apropierea oraşului Basra, soldat cu 53 de morţi şi 137 de răniţi. Teroristul s-a apropiat de un grup de pelerini şiiţi şi s-a aruncat în aer. Credincioşii se deplasau spre un loc de pelerinaj dedicat imamului Ali, situat la circa 12 kilometri de Basra. Printre victime se numără femei şi copii. Cel puţin zece persoane au murit, iar alte 14 au fost rănite ieri, în mai multe atacuri comise în oraşul irakian Ramadi. Atacurile au vizat forţele de securitate şi clădiri guvernamentale. Oraşul Ramadi este un fost fieff al insurgenţei conduse de gruparea al-Qaida.

Taguri articol


12