Viorel Petraru, Virgil Coman, Corneliu Stroe, Mitică Lupu – patru stâlpi ai societăţii noastre, dispăruţi frustrant de devreme dintre noi. Patru oameni de o înaltă ţinută morală, intelectuală şi ştiinţifică, patru buni prieteni care s-au întâlnit acum într-un spaţiu neştiut, despre care vrem să credem că este unul mai bun.

Mereu suntem luaţi prin surprindere de moartea oamenilor dragi, mereu avem regrete în ce priveşte acţiunile pe care nu le-a dus până la capăt niciodată, discuţiile pe care le-am lăsat fără finalitate, proiectele rămase în suspendare, ca nişte eşecuri care ne vor bântui mereu.

Doi cărturari şi doi creatori de muzică pe care viaţa i-a adus împreună încep acum să încline balanţa înspre spaţiul acela neştiut, căci golul rămas în urma lor pe lumea aceasta nu va mai fi umplut nicicând. Oamenii intră şi ies unii din vieţile celorlalţi şi lasă urme care nu ajung niciodată la un capăt, ca pe o pistă de atletism neterminată.

Pe culoarul 1 s-a pregătit de plecare, mult prea devreme pentru orice, Vio. Cel mai minunat prieten, care oferea mere şi pâine caldă cu graţia unui maestru de ceremonii, cel mai de seamă cărturar al Constanţei şi ultimul tipograf. Ura proştii.

Pe culoarul 2, Virgil Coman. Un cercetător excepţional, un intelectual şi un cititor avid, un om extrem de modest şi inspirat prieten, ultimul arhivar. Oferea cărţi şi informaţii despre ele cu grija duioasă a unei mame. Ura ipocrizia.

Pe culoarul 3, Corneliu Stroe. Un muzician extraordinar, un intelectual de marcă, un om fundamental bun, relaxant prieten, (nu chiar) ultimul jazzman. Oferea muzică cu graţia unui iniţiat. Ura falsitatea.

Pe culoarul 4, Mitică Lupu. Un teoretician şi un muzician senzaţional, un profesor dedicat şi profund, apropiat prieten, un om de o înaltă ţinută morală, ultimul compozitor. Oferea teorii şi poveşti de viaţă cu înţelepciunea experienţei. Ura mediocritatea.

Aceşti patru stâlpi care dimensionează cultura oraşului nostru reprezintă tot atâtea pierderi iremediabile în marele templu al culturii trecute, prezente şi viitoare. Multe cărţi şi opere au rămas nescrise, multe sfaturi nu vor mai fi auzite nicicând, multe idei au dispărut. Mai există câţiva stâlpi din aceeaşi categorie, însă aceştia, puţini şi slăbiţi, abia pot susţine greutatea frontispiciului. Ce putem face noi, bieţii epigoni? Să lăsăm deoparte întrebările care nu vor căpăta niciodată răspuns (de ce), să nu-i uităm pe primii şi să le ducem mai departe moştenirea, căci doar aşa se respectă cu adevărat un creator, şi să-i protejăm şi susţinem pe ceilalţi, puţinii rămaşi. Să nu ajungem să desenăm, în nuanţele regretului şi frustrării alte şi alte culoare pentru cei care vor pleca dintre noi.

Dumnezeu (sau oricine altcineva, Vio) să-i odihnească pe cei morţi şi să le dea putere şi înţelepciune celor vii. Măcar atât cât au avut cei dispăruţi.

Un prieten cu neputinţă de alinat.

Citește și:

Deci există...

Virgil Coman, arhivarul Raiului, cetățean de onoare post-mortem al Constanței

Directorul Arhivelor Naționale Constanța a murit la o lansare de carte!

Doliu în lumea muzicii constănțene! Corneliu Stroe a decedat!