În ultimele 24 de ore, în judeţul Constanţa a fost confirmat un alt caz de gripă cu virusul pandemic A/H1N1. Potrivit directorului adjunct al Direcţiei de Sănătate Publică Judeţeană (DSPJ) Constanţa, dr. Mihaela Dinisov, este vorba despre o persoană care a călătorit în străinătate în ultimele şapte zile, înainte de debut. De asemenea, în ultimele 24 de ore, au fost confirmate 81 de cazuri noi de gripă cu virus A/H1N1 pandemic, dar au fost înregistrate şi două decese, la persoane cu boli asociate, totalul cazurilor confirmate în România, până la data de 15 decembrie 2009 inclusiv, ajungând la 4.885, din care 27 decese. Cele mai multe cazuri au fost semnalate în Bucureşti (20), Iaşi (12), Buzău şi Bacău (câte nouă), Argeş (5) şi Vrancea (4). Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii (MS), prof. univ. dr. Adrian Streinu-Cercel, a anunţat că cele mai multe persoane cu A/H1N1 decedate în România aveau între 30 şi 44 de ani, iar rata naţională de mortalitate a ajuns la 0,52%. Grupa de vârstă cea mai afectată de forme de gripă uşoare este 15-29 ani, iar la grupa 45-59 de ani se înregistrează cele mai multe forme severe, au precizat reprezentanţii ministerului. Oficialul a atras atenţia că, la pacienţii cu A/H1N1, decesul poate surveni în doar 48 de ore, ca urmare a unei infecţii respiratorii severe. Prof. univ. dr. Cercel a prezentat, în urmă cu două zile, dinamica pandemiei cu A/H1N1 în România, arătând că, din 25 mai până pe 14 decembrie, situaţia s-a schimbat. “La început, a fost o serie de cazuri răzleţe, apoi trendul a devenit ascendent şi, aşa cum prevăzusem încă de la începutul pandemiei, în această perioadă avem probleme destul de serioase legate de infecţie”, a declarat Streinu Cercel, care a subliniat importanţa vaccinării contra A/H1N1. Secretarul de stat a mai anunţat că persoanele care fac pare din grupele de risc şi refuză vaccinarea împotriva gripei A/H1N1 îşi vor plăti tratamentul în cazul în care se vor îmbolnăvi, la fel ca şi personalul medico-sanitar care refuză imunizarea.