Virusul răcelii se poate lua uşor în hoteluri

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Virusul răcelii se poate lua uşor în hoteluri

Monden 03 Octombrie 2006 / 00:00 637 accesări

Cercetătorii din cadrul Universităţii Virginia din Statele Unite au descoperit că oaspeţii unui hotel, care sînt contaminaţi cu virusul răcelii, îl împrăştie în medie pe 35% din suprafeţele pe care le ating, chiar dacă sînt cazaţi doar o noapte. Rezultatele arată că oamenii sănătoşi pot lua cu uşurinţă virusul dacă intră în contact, după o zi, cu obiectele atinse de foştii ocupanţi ai camerelor. Un număr de 15 persoane contaminate cu virusul răcelii au fost cazate o noapte în camere de hotel şi instruite să se spele pe mîini doar după folosirea toaletei. Testele au arătat că cele mai infectate obiecte în astfel de situaţii sînt clanţele, pixurile, întrerupătoarele şi suprafeţele mesei şi barului. Nivelurile de contaminare cu virus au variat. Rata de infectare a fost între 80% în trei camere, 30-50% în şapte camere şi 10% în alte trei camere. În două camere nu s-a depistat nicio urmă de virus.

Cercetătorii i-au rugat pe voluntari sănătoşi să ocupe camerele, pentru a putea măsura gradul contaminare cu virusul răcelii. Aceştia au aflat că vîrfurile degetelor celor sănătoşi s-au contaminat în 47% dintre cazuri.



12