Apreciatul scriitor albanez Visar Zhiti lansează, astăzi, de la ora 12.00, în aula „Adrian Rădulescu” a Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie, volumul său de mare succes „Funeralii nesfîrşite”. Despre această apariţie editorială, poetul, criticul literar şi editorul britanic Kevin Higgins afirma că este „o carte rară, care are puterea de a-i schimba cititorului viziunea asupra vieţii”. „Este cea mai strălucită ilustrare pe care am văzut-o a felului în care speranţele supreme ale socialismului de la începutul secolului XX au degenerat într-o tiranie cotidiană”, remarcă Higgins. Cartea „Funeralii nesfîrşite”, care va fi lansată şi la Constanţa, a primit aprecieri din partea criticilor şi a publicului cititor din diferite ţări ale lumii. Despre acest volum, criticul şi traducătorul italian Elio Miracco observă: „Visar Zhiti construieşte un mozaic surprinzător, în care sînt adunate toate culorile sentimentelor, durerea şi ironia, sexul şi visul, suferinţa şi frumuseţea, ecoul războiului din Balcani şi fantomele lui, realul amestecat cu irealul, devenind şi mai real, cotidianul răspîndit în timp, cu o intensitate şi armonie pe care reuşesc să le redea doar marii maeştri”.
La evenimentul editorial de astăzi, cuvîntul de salut va fi rostit de directorul Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie, dr. Constantin Chera, iar prezentarea cărţii va fi făcută de către scriitorul şi arheologul Liviu Lungu şi dr. Gheorghe Dumitraşcu.
Scriitor care a supravieţuit - fizic, intelectual şi emoţional - în perioada comunistă, devenind unul dintre cei mai populari autori din Albania, Visar Zhiti are o operă tradusă în numeroase limbi, printre care şi engleză, franceză, italiană, poloneză, sîrbă, macedoneană sau română, bucurîndu-se de un succes binemeritat. Visar Zhiti s-a născut în anul 1952, la Durrës (Albania) şi a studiat la Facultatea de Litere, Universitatea din Shkodra. A fost arestat şi condamnat la zece ani de închisoare sub învinuirea de „poet decadent şi duşman al poporului”. După cum reiese şi din cărţile sale, Zhiti a fost întemniţat şi torturat în închisorile dictaturii comuniste, fiind eliberat după opt ani de lagăr. Din anii ’90, a aderat la mişcarea democratică, lucrînd la primul ziar de opoziţie, „Rilindja Demokratike” - „Renaşterea Democratică”.
Visar Zhiti s-a remarcat prin excepţionalele volume de versuri, printre care „Memoria aerului”, „Semănatul de fulgere”, „Comorile fricii”, dar şi prin romanele lansate începînd din anul 2001: „Drumurile iadului”, „Iadul spart”, „Funeralii nesfîrşite”, „Dumnezeul îndărătnic şi iubita”, „Alt veac”. În România, a publicat volumul de poezie „Psalm” (ediţie bilingvă română-albaneză), Editura Orient-Occident, 1997. Volumele sale au fost răsplătite cu premii atît în Albania, cît şi internaţional.