Viscolul şi valul de aer polar ÎNCHID autostrada A2 Bucureşti-Constanţa

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Viscolul şi valul de aer polar ÎNCHID autostrada A2 Bucureşti-Constanţa

Social 26 Februarie 2018 / 16:31 5505 accesări

Vremea extremă face ravagii în România! Autostrada A2 Bucureşti – Constanţa va fi închisă astăzi. Potrivit România TV, ar fi vorba despre tronsonul dintre kilometrul 220 şi 160, pe sensul către Capitală. Autorităţile au decis să ia această măsură pentru a permite utilajelor de deszăpezire să intervină.

Circulaţia rutieră pe sensul către Capitală al autostrăzii A2 Constanţa - Bucureşti este oprită și la km 193, între Constanţa şi Cernavodă, după ce mai multe utilaje de deszăpezire au fost implicate într-un eveniment rutier, anunţă Infotrafic. Poliţiştii rutieri deviază provizoriu traficul către Bucureşti pe ruta veche. De asemenea, din cauza ninsorii şi a viscolului şi pentru a permite utilajelor de deszăpezire să acţioneze pentru curăţarea carosabilului, au fost închise mai multe drumuri naţionale din judeţele Teleorman, Giurgiu şi Călăraşi.

Începând cu ora 16.30, s-a închis circulația rutieră pentru toate categoriile de autovehicule pe sectorul de autostradă A2 cuprins între Cernavodă și Constanța, din cauza viscolului puternic ce reduce vizibilitatea spre zero.

Se circulă deviat pe DN 22C, între Cernavodă și Murfatlar, și pe DN 3, între Murfatlar și Constanța.

Cele mai afectate județe de condițiile meteorologice extreme din această perioadă sunt Mehedinți, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Ilfov, Călărași, Ialomița, Buzău, Brăila, Constanța, Tulcea și municipiul București.

Capitala şi 12 judeţe din sudul şi estul ţării sunt, de luni dimineaţă, sub atenţionare cod portocaliu de ninsori abundente şi viscol. De asemenea, din această dimineaţă sunt în vigoare o atenţionare cod galben de ninsori, vânt puternic şi viscol pentru sudul Banatului, Oltenia, Muntenia, Dobrogea şi sudul Moldovei şi o atenţionare cod portocaliu de ger pentru mare parte din judeţele ţării. Potrivit meteorologilor, frigul va persista până joi, interval în care temperaturile maxime vor fi cuprinse în general între -12 şi -8 grade, iar cele minime vor coborî până la -22 de grade.



12