Deşi învinse de Guvern, magazinele de „vise” nu se predau. Şi asta pentru că proprietarii lor par să fi găsit o modalitate de a le redeschide. Aceştia şi-ar putea relua afacerile cu produse noi, care nu se numără printre cele 36 de substanţe psihotrope, scoase de autorităţi în afara legii prin Ordonanţa de Urgenţă nr. 6, din 10 februarie 2010. Iar acest lucru s-ar putea întâmpla în doar câteva săptămâni. „În jur de 25 martie se va stabili data la care magazinele se vor redeschide. Acum se pun la punct actele necesare. Sunt foarte multe documente, este vorba despre un volum mare de muncă. Deocamdată nu se cunosc toate detaliile, dar se reia activitatea”, a declarat Alin Rotaru, principalul distribuitor Spice Shop din ţară. Actul normativ prin care Executivul a scos, practic, pe “linie moartă”, magazinele de profil, prevede, totuşi, faptul că lista substanţelor interzise va fi actualizată la opt săptămâni de la intrarea în vigoare a legii şi ori de câte ori va fi necesar, prin ordin al ministrului Sănătăţii. „Mă aşteptam ca aşa ceva să se întâmple. Cred că prima reacţie trebuie să o aibă Ministerul Sănătăţii, care poate să completeze lista produselor interzise, în aşa fel încât şi noile produse să fie scoase în afara legii. Este normal ca asemenea mărfuri să nu poată fi comercializate fără acordul Direcţiilor de Sănătate Publică. Ca să-ţi deschizi un restaurant ai nevoie de o mulţime de avize. Era normal ca proprietarii magazinelor de „vise” să adopte o asemenea strategie, pentru că cererea rămâne mare, iar profiturile sunt uriaşe”, a declarat despre posibila revigorare a magazinelor de „vise” cms. şef Aurelian Pavel, şeful Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa.