Vistieria CS Farul, mai plină în 2009

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Vistieria CS Farul, mai plină în 2009

Sport 22 Decembrie 2009 / 00:00 926 accesări

Desemnat cel mai bun club de seniori al judeţului Constanţa şi în 2009, CS Farul şi-a prezentat, ieri, la Restaurantul “Sport”, rezultatele din anul care se apropie de sfârşit. În ciuda faptului că a fost catalogat drept un an slab, 2009 a adus în vistieria clubului constănţean un număr mai mare de medalii faţă de anii precedenţi. Nu mai puţin de 448 de medalii au fost obţinute de sportivii legitimaţi la CS Farul, cu 38 de medalii mai mult faţă de anul 2008, când au fost contabilizate 410 de medalii, şi cu 27 mai mult faţă de 2007, când au fost obţinute 421 de medalii. CS Farul a reuşit astfel ca prin performanţele interne şi internaţionale să se numere, din nou, printre cele mai bune cluburi din ţară. „Chiar dacă a fost un an afectat de criza economică, noi considerăm că a fost un an foarte bun din punct de vedere al rezultatelor. Le mulţumim cluburilor afiliate şi tuturor celor care au fost alături în tot acest an şi au făcut ca aceste rezultate să fie cunoscute. Sportivii noştri au reuşit să obţină rezultate foarte bune, iar, uneori, chiar neaşteptate”, a declarat directorul clubului constănţean, Ilie Floroiu. La întrunirea de ieri au luat parte şi reprezentanţii structurilor sportive cu care colaborează CS Farul: Elena Frîncu (director DSJ), Cristiana Costara (director CSS 1), Mirela Damian (prodecan în cadrul Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport din cadrul Universităţii “Ovidius”) şi Ilhan Mustafa (director Palatul Copiilor). Palmaresul înregistrat de gruparea constănţeană în 2009 este alcătuit din 382 de medalii obţinute la Campionatele Naţionale şi 66 la competiţiile internaţionale (2 la Campionatele Mondiale, 1 la Cupa Mondială, 2 la Jocurile Mondiale, 34 la Campionatele Europene, 4 la Cupa Europei, 4 la Cupa Europei şi 19 la Campionatele Balcanice). „Clubul Sportiv Farul rămâne portdrapelul cluburilor de stat şi aşteptăm împreună reforma care urmează. Probabil în 2010 ne vom întâlni cu o altă hartă a sportului constănţean”, a anunţat Elena Frîncu, director DSJ.

CEI MAI BUNI SPORTIVI AI CS FARUL ÎN 2009

Seniori

1. Diana Bursuc (antrenor: Dumitru Răducanu) - canotaj

2. Nicoleta Grasu (antrenor: Costel Grasu) - atletism

Valentin Mavrodineanu (antrenor: Maria Fumea) - gimnastică aerobică

3. Elizabeta Samara (antrenori: Liliana Sebe şi Viorel Filimon) - tenis de masă

4. Mircea Zamfir şi Mircea Brânzea (antrenor: Maria Fumea) - gimnastică aerobică

5. Corneliu Costiniuc şi Romeo Andrei (antrenor: Petrică Vasile) - navomodelism

6. Cristina Nedelcu, Petru Tolan Porime şi Ferdinand Răileanu (antrenori: Maria Fumea şi Cristiana Spânu) - gimnastică aerobică

7. Cristina Antonescu (antrenor: Maria Fumea) - gimnastică aerobică

Andrei Filimon (antrenor: Viorel Filimon) - tenis de masă

8. Anca Heltne (antrenor: Gabriel Bădescu) - atletism

Constantin Cioti (antrenor: Viorel Filimon) - tenis de masă

9. Costinel Bîlcă, Ion Marinescu şi Ştefania Marinescu (antrenor: Petrică Vasile) - navomodelism

10. Răzvan Şindelaru (antrenor: Cristian Mihăilescu) - culturism şi fitness

Florian Neagu, Daniel Enescu şi Florian Geza (antrenor: Petrică Vasile) - navomodelism

Juniori

1. Andreea Ogrăzeanu (antrenor: Cristina Manea) - atletism

Cristina Hîrîci şi Anamaria Sebe (antrenori: Liliana Sebe şi Viorel Filimon) - tenis de masă

2. Cristina Bujin (antrenor: Lenuţa Dragomir) - atletism

Andreea Dincă şi Loredana Eremia (antrenor: Cristiana Spînu) - gimnastică aerobică

3. Cosmin Kortyan (antrenor: Mihaela Ion) - scrimă

4. Adriana Turne (antrenor: Stana Mihăilescu) - atletism

5. Costin Mitea (antrenor: Octavian Rusu) - canotaj

6. Lucian Munteanu (antrenor: Stelian Haşoti) - tenis de masă

7. Claudiu Cimpoeru (antrenor: Valentin Anghel) - atletism

8. Cosmin Amzuleanu (antrenor: Florin Bucur) - atletism



12