Direcţia Generală a Finanţelor Publice (DGFP) Constanţa a atras, la bugetul consolidat de stat, în luna august, 215,32 milioane lei, reprezentând obligaţii fiscale ale agenţilor economici care îşi desfăşoară activitatea în judeţul Constanţa. Astfel, programul impus de Ministerul Economiei şi Finanţelor de 208,64 milioane lei a fost realizat în procent de 103,55%. Pe surse de venit, pe primul loc s-au situat încasările la CAS, în sumă de peste 58,05 milioane lei, la Sănătate, în valoare de 22,62 milioane lei, şi la Şomaj, în sumă de 2,14 milioane lei. Deşi programul impus de minister a fost depăşit în cursul lunii trecute, directorul executiv adjunct al DGFP Constanţa, Emil Mihăilescu, spune că ponderea încasărilor este mai mică faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut cu 10-15%. „Ponderea încasărilor se păstrează, dar sumele declarate în 2010 faţă de 2009 sunt mai mici cu 15%”, a spus Mihăilescu. În opinia directorului executiv adjunct al DGFP Constanţa, principala cauză care a dus la acest fenomen este criza financiară, care s-a manifestat tot mai pregnant asupra agenţilor economici. „Din cauza crizei financiare, foarte multe firme şi-au redus activitatea sau chiar au intrat în faliment. Acest proces a dus la încetinirea activităţilor economice şi la scăderea încasărilor la bugetul statului. De lipsa lichidităţilor se plâng şi firmele care au lucrat cu instituţiile publice. Acestea nu şi-au primit banii de luni la rând, acumulând chiar şi obligaţii restante la bugetul statului”, a spus Mihăilescu. Pe de altă parte, directorul executiv adjunct al DGFP Constanţa a afirmat că popririle bancare nu mai produc niciun efect din cauza blocajului financiar, deşi, ca număr, acestea au crescut de trei ori, în timp ce popririle pe terţi sunt de şapte ori mai multe faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Nici măsurile de executare silită nu mai aduc bani la bugetul statului ca în alţi ani. Restrângerea pieţei imobiliare şi diminuarea puterii de cumpărare au dus la scăderea sumelor încasate în urma valorificării bunurilor mobile şi imobile sechestrate. „Dacă în anii trecuţi aveam active care nu erau atractive, în acest an avem de la împingătoare, case, hoteluri şi până la maşini de lux. Din păcate, acestea nu se valorifică nici măcar la a treia licitaţie”, a subliniat directorul executiv adjunct al DGFP Constanţa. Datele statistice ale Fiscului arată că în august s-au emis şi comunicat 18.592 somaţii în valoare de 105,05 milioane lei. Pentru recuperarea creanţelor au fost instituite nouă sechestre de bunuri mobile şi 22 de bunuri imobile, în valoare totală de 19,45 milioane lei. Tot în această perioadă, au fost instituite 6.012 popriri asupra disponibilităţilor băneşti în conturile bancare ale datornicilor, pentru suma de 25,54 milioane lei, încasându-se, din cele înfiinţate în cursul lunii trecute, suma de 4,98 milioane lei. Potrivit legislaţii, sunt supuse executării silite prin poprire orice sume urmăribile reprezentând venituri şi disponibilităţi băneşti în lei şi în valută, titluri de valoare sau alte bunuri mobile necorporale, deţinute sau datorate, cu orice titlu, debitorului de către terţe persoane sau pe care acestea le vor datora sau deţine în viitor în temeiul unor raporturi juridice existente.