Un eveniment special adresat publicului de la malul mării pasionat de modă, artă, cultură, cu totul inedit în spaţiul expoziţional tomitan, va avea loc în această vineri, cu începere de la ora 18.00, la galeria „Ion Nicodim” din cadrul Pavilionului expoziţional Mamaia. Prezentată sub titulatura „V.I.S. de cochilie”, manifestarea aduce în atenţie creaţiile unui cunoscut designer local, Liliana Cornilă, de numele căreia se leagă înfiinţarea celei mai vechi case de modă din Constanţa de după Revoluţie şi realizarea ţinutelor multor vedete autohtone. La mai bine de 20 de ani distanţă de excepţionalele succese ale designului vestimentar românesc atât de bine cunoscute publicului constănţean în acel moment, o creatoare locală, de această dată, Liliana Cornilă, este prezentă pe simezele expoziţionale sub egida Filialei Uniunii Artiştilor Plastici (UAP) Constanţa I.
„V.I.S. de cochilie” pune în valoare întreaga experienţă a Lilianei Cornilă, de creator de modă, dar şi de artist plastic, aceasta fiind absolventă a Facultăţii de Arte, Specializarea Pedagogia Artelor Plastice şi Decorative din cadrul Universităţii „Ovidius” Constanţa (licenţiată la Cluj) şi masterand la Universitatea Naţională de Arte Bucureşti, Specializarea Design Vestimentar. Potrivit apreciatului critic de artă Alice Dinculescu - cea care va face şi prezentarea, la vernisajul de vineri -, este o expoziţie a cărei alcătuire dezbate metaforic „visul unei cochilii” şi oferă un alt V.I.S., adică „veşmânt, idee, stil”. Mai exact, această expoziţie de autor este o analiză plastică a posibilităţii de interpretare a unui veşmânt ca obiect cultural.
• Invitaţi: Mihai Trăistariu, Ionuţ Galani, Mircea Cazan • Această premieră expoziţională va fi completată de prezenţa unor artişti de excepţie: Mihai Trăistariu, Ionuţ Galani şi Mircea Cazan.
Autoarea manifestării expoziţionale, Liliana Cornilă, se înscrie în rândul personalităţilor marcante din peisajul cultural-artistic local (şi nu numai). Membră a Uniunii Artiştilor Plastici, Liliana Cornilă şi-a pus amprenta inconfundabilă asupra stilului vestimentar a numeroase vedete autohtone - nu doar locale - de la componenţii fostelor trupe 3rei Sud-Est şi Candy, la Claudia Pavel, alias Cream, Paul Surugiu, alias Fuego, Marioara Murărescu sau Gabi Bădilă şi Mirela Pană de la Neptun TV. Mai mult, aceasta a realizat, timp de doi ani, şi ţinutele participanţilor la Festivalul „Mamaia Copiilor”.
Pasiunea pentru design vestimentar, însă, pe care şi-a cultivat-o, de-a lungul timpului, urmând cursuri universitare şi apropiindu-se tot mai mult de arta plastică, nu este singurul domeniu în care s-a remarcat. Liliana Cornilă a fost, iniţial, şi interpretă de muzică uşoară - vreme de opt ani a fost solista formaţiei Medusa din Medgidia -, a câştigat şapte trofee la diferite festivaluri şi concursuri din ţară, iar în anul 1988, urca pe podiumul laureaţilor Festivalului de la Mamaia, ocupând locul al II-lea. De-a lungul anilor, a apărut pe scenă alături de mari artişti români, printre care: Gelu Manolache, Dan Spătaru, Stela Popescu, Alexandru Arşinel, Nicu Alifantis, iar privilegiul şi bucuria de a-i întâlni a constituit, după cum mărturiseşte, una din experienţele de suflet în formarea şi dezvoltarea sa ca artist.