Rockerii constănţeni care îndrăgesc trupa Viţa de Vie şi mai ales fanii înfocaţi ai acesteia, care au avut de... suferit în decembrie 2012, pe fondul anulării concertului programat la Casa de Cultură, au ocazia să-şi revadă, în sfârşit, favoriţii, în această săptămână. Adi Despot şi colegii săi de trupă vor fi prezenţi, joi seară, de la ora 21.00, pe scena clubului Doors.
Biletele se găsesc în vânzare la sediul clubului, la preţul de 20 de lei. Evenimentul face parte din campania „Music for Autism”, lansată, toamna trecută, de Asociaţia de Terapii Suportive Hipoterapia, Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă (CSEI) „Maria Montessori” şi Junkers Design, fiind cea de-a şasea acţiune de acest gen.
AŞTEPTAREA FANILOR La finele lui 2012, în noiembrie şi decembrie, Viţa de Vie ar fi trebuit să realizeze turneul naţional „Spunk 2013”, prin care urma să cânte la Iaşi, Suceava, Bacău, Galaţi, Târgu Mureş, Constanţa şi Craiova. Motivul anulării turneului a fost decalarea planului de producţie şi lansare a ultimului material discografic, iar reprogramarea turneului, în primele două luni din 2013, a ocolit oraşul Constanţa. „Spunk 2013” s-a încheiat sâmbătă, când Viţa de Vie a concertat la Bacău, însă constănţenii tot îi vor vedea live pe artişti, cu ocazia evenimentului de joi, care, deşi nu face parte din turneu, vine ca o completare a acestuia pe harta destinaţiilor de concert ale trupei.
CAMPANIA CONTINUĂ Fondurile strânse în urma campaniei „Music for Autism” vor ajuta la crearea unei camere senzoriale, a unui atelier de pictură şi a unei săli pentru meloterapie în cadrul CSEI „Maria Montessori”. De asemenea, o parte din copii urmează să primească şedinţe de terapie în cadrul Asociaţiei Hipoterapia. Scopul proiectului „Music for Autism” este acela de a aduce în atenţie problemele întâmpinate, zilnic, de copiii afectaţi de autism şi de familiile lor. Se doreşte, în acelaşi timp, sensibilizarea opiniei publice, conştientizarea şi informarea adolescenţilor despre aspectele acestor tulburări, în ideea de a înţelege că o persoană cu autism se confruntă cu probleme legate de comunicare şi interacţiune socială, izolare şi marginalizare. Proiectul se va derula până în luna mai, la final urmând să fie făcute publice realizările datorate donaţiilor publicului constănţean.