Viteza a mai luat două vieţi

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Tragedie rutieră

Viteza a mai luat două vieţi

Eveniment 11 Iulie 2012 / 00:00 2725 accesări

IMPACT DEVASTATOR Două persoane au murit şi alte trei au fost rănite, în noaptea de luni spre marţi, într-un tragic accident rutier produs în jurul orelor 22.30, în apropierea localităţii Nisipari. Potrivit anchetatorilor, Nicolae Bănică, de 28 de ani, din comuna Castelu, a condus un Volkswagen, înmatriculat R 59 DFB, pe Drumul Comunal 90, dinspre Nisipari către Drumul Naţional 22 C (Constanţa-Cernavodă). La un moment dat, din cauza vitezei excesive, şoferul a scăpat de sub control maşina, care a părăsit carosabilul şi a izbit gardul de beton al unei ferme din zonă. În urma impactului devastator, Alimgian Dogan, de 26 de ani, şi Ainur Derviş, de 22 de ani, ambii pasageri pe bancheta din spate a autoturismului, şi-au pierdut viaţa, în vreme ce Constantin Mirea, de 23 de ani, Octavian Muşat, de 24 de ani, şi şoferul, Nicolae Bănică, au fost răniţi. Coliziunea a fost atât de puternică încât motorul Volkswagen-ului a fost aruncat la câţiva metri pe câmp. „Au distrus zidul în care au intrat! Nici dacă îl lovea un tractor nu existau urmările astea. Sigur au avut viteză foarte mare”, a declarat un martor. Supravieţuitorii accidentului au fost transportaţi cu ambulanţele la spital. „Un rănit care a suferit leziuni uşoare a fost transportat la Spitalul Municipal Medgidia, în vreme ce alţi doi, dintre care unul aflat în comă, au fost aduşi la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa”, a declarat dr. Aura Broască, din cadrul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Constanţa.

PERMIS SUSPENDAT Prietenii celor aflaţi în maşină spun că aceştia au fost urmăriţi de poliţişti cu puţin timp înainte de producerea accidentului rutier. „Din câte ştiu, poliţiştii i-au făcut semn şoferului să oprească, dar el a fugit. Apoi s-a întâmplat nenorocirea asta!”, a declarat Petre Norocel, unul dintre amicii victimelor. Poliţiştii au anunţat, ieri după-amiază, că nu pot confirma încă informaţia şi că cercetările efectuate urmează să elucideze şi acest aspect. Cert este că oamenii legii au descoperit că Nicolae Bănică avea suspendat dreptul de a conduce, după ce, în luna mai, a fost prins şofând cu o alcoolemie de 1,30 grame la mie alcool pur în sânge. Pe numele lui s-a întocmit la acea dată şi un dosar penal. Potrivit anchetatorilor, analizele probelor biologice recoltate luni noaptea de la suspect au arătat că acesta avea o alcoolemie de 0,40 grame la mie alcool pur în sânge. El este cercetat acum pentru infracţiunile de ucidere şi vătămare corporală din culpă şi conducere a unui autovehicul cu permisul suspendat.



12