Viteza maximă în Deltă, 40 km/oră

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Viteza maximă în Deltă, 40 km/oră

Justiție 11 Iulie 2015 / 00:00 1232 accesări

Ambarcaţiunile cu motor care vor naviga în Delta Dunării vor fi dotate cu dispozitive electronice de transmitere, astfel încât poziţia şi viteza lor să poată fi permament monitorizate prin staţii fixe, pe unele lacuri și canale viteza maximă fiind limitată la maximum 5 kilometri/oră. Guvernul a stabilit, în această săptămână, printr-o Hotărâre, noi reguli pentru accesul și circulația navelor și ambarcațiunilor pe canalele și lacurile interioare din perimetrul Rezervației Biosferei “Delta Dunării“. Executivul arată că noile reglementări au fost promovate în scopul reducerii impactului negativ pe care îl are circulația navelor și ambarcațiunilor asupra ecosistemelor și speciilor din zonele adiacente canalelor și lacurilor interioare din Rezervație. Astfel, indiferent de scop, perioadă calendaristică și de durată, accesul și circulația navelor și ambarcațiunilor pe canalele și lacurile interioare din perimetrul Rezervației Biosferei "Delta Dunării" (RBDD), cu excepția brațelor Dunării, se vor face numai pe baza permisului de acces eliberat de Administrația RBDD. Navele și ambarcațiunile propulsate care navighează în perimetrul RBDD vor fi dotate cu dispozitive electronice de transmitere a poziţiei şi vitezei către staţiile fixe, iar sistemul de monitorizare a traficului va fi alcătuit din staţii fixe de localizare şi identificare a navelor sau ambarcaţiuni şi din radare de supraveghere. Măsura are scopul instituirii unui control mai eficient al circulației și accesului navelor și ambarcațiunilor în perimetrul Rezervației Biosferei “Delta Dunării“, precum și identificarea celor care nu respectă regulile de circulație.

VIteza maximă a navelor și ambarcațiunilor pe anumite lacuri și canale din perimetrul Rezervației va fi redusă în funcție de biodiversitatea din zonă. Actul normativ stabilește canalele de navigație și lacurile interioare pe care este admisă navigația cu maximum 40 de kilometri pe oră, precum și pe cele pe care viteza maximă de circulație este de 15 kilometri pe oră. De asemenea, sunt menționate lacurile și canalele situate în apropierea coloniilor de păsări, pe care este admisă navigația cu viteză maximă de 5 kilometri pe oră. Acostarea sau staționarea pontoanelor dormitor în rezervație va fi permisă doar în punctele menționate explicit de actul normativ, iar în zonele strict protejate, accesul și navigația vor fi interzise.

De la aceste reguli vor fi exceptate navele și ambarcațiunile aflate în misiune de serviciu în proprietatea Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Afacerilor Interne, Administrației Rezervației Biosferei “Delta Dunării“, Autorității Navale Române, Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Ministerului Sănătății, altor instituţii din domeniul apărării naţionale, ordinii publice şi siguranţei naţionale, precum și Gărzii Naționale de Mediu. Supravegherea și controlul respectării regulilor privind accesul și circulația navelor și ambarcațiunilor pe canalele și lacurile interioare ale Rezervației intră în competența reprezentanților Administrației Rezervației Biosferei “Delta Dunării“. Încălcarea dispozițiilor prevăzute de Hotărârea aprobată vineri, altele decât cele care întrunesc elementele constitutive ale unei infracțiuni, constituie contravenție și se sancționează cu amendă, conform Legii 82/1993 privind constituirea Rezervației Biosferei Delta Dunării, cu modificările și completările ulterioare.

Hotărârea adoptată de Guvern va înlocui regulile privind accesul și circulația pe canalele și lacurile interioare din perimetrul Rezervației Biosferei „Delta Dunării“, aprobate prin Ordinul Ministrului Mediului nr. 111/2007.



12