Viteza ucide!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Viteza ucide!

Eveniment 15 Mai 2009 / 00:00 3533 accesări

Fiica unui poliţist comunitar din Ovidiu şi-a pierdut viaţa într-un tragic accident rutier produs, miercuri seara, în apropiere de intrarea în localitatea constănţeană Poiana. Agenţii Serviciului Poliţiei Rutiere (SPR) Constanţa au stabilit că în jurul orei 22.00, Tiberiu Daniel Ion, de 21 de ani, a plecat împreună cu Georgiana Claudia Mara, de 16 ani, din Poiana, cu intenţia de a ajunge în Ovidiu, la bordul autoturismului Opel Vectra, cu numărul CT 88 TBY. Ancheta desfăşurată de oamenii legii a stabilit că tînărul aflat la volan nu a adaptat viteza la condiţiile de drum şi, după cîţiva kilometri de la plecarea din Poiana, autoturismul a intrat într-o curbă deosebit de periculoasă fără a încetini. Poliţiştii spun că Opel-ul a derapat, a intrat pe contrasens şi s-a răsturnat pe cîmp, oprindu-se la peste 100 metri de marginea şoselei. În urma impactului, adolescenta a murit pe loc, iar tînărul aflat la volan a scăpat doar cu cîteva răni uşoare. Anchetatorii continuă cercetările pentru a stabili cauzele care au dus la producerea tragicului incident, în timp ce pe numele lui Tiberiu Daniel Ion s-a întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă.



12