Viteză-record pe autostradă - 246 km/h

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Viteză-record pe autostradă - 246 km/h

Eveniment 21 Februarie 2016 / 14:57 798 accesări

Un tânăr, în vârstă de 26 de ani, a fost prins sâmbătă de polițiști, în timp ce conducea un autoturism cu nu mai puțin de 246 km/h pe Autostrada A 3 Turda - Borș. Șoferul teribilist a fost depistat de oamenii legii pe sensul de mers către Borș și a fost tras imediat pe dreapta. "Aceasta este cea mai mare viteză cu care aparatele radar au înregistrat un autovehicul care circula pe autostrăzile din România", se arată într-un comunicat de presă remis de reprezentanții Poliției Române. Oamenii legii l-au sancționat pe individ cu suma de 945 de lei. De asemenea, aceștia i-au reținut permisul de conducere pentru 90 de zile. Polițiștii atrag atenția asupra faptului că viteza excesivă reprezintă una dintre cele mai importante cauze ale producerii accidentelor rutiere grave pe șoselele din România. Tocmai din acest motiv, oamenii legii ne recomandă să respectăm întotdeauna limitele legale de viteză pe tronsoanele de drum pe care circulăm, dar și să adaptăm în permanență viteza la condițiile de trafic.

Taguri articol


12