25 Noiembrie 2024, 23:20
Imnul celei mai mondene staţiuni din România, „Viva Mamaia”, va răsuna din nou live, mâine noapte, în locul predestinat. „Ambasadoarea staţiunii Mamaia”, Loredana, este aşteptată pentru un concert de senzaţie, în Crema Summer Club din staţiune, unde va face show alături de band-ul ei, Agurida. Biletele vor putea fi achiziţionate de la intrare, în seara concertului, la preţul de 30 de lei.
În seara de sâmbătă vor face show în Crema dansatorii din trupa de balet a coregrafului Edi Stancu, iar începând din acest weekend, în cafeneaua clubului şi pe plaja din faţa sa, vor începe filmările pentru un nou show local de televiziune, care se va intitula „Serviţi vă rog\" şi care va fi difuzat de Pro TV. (C.S.)