Preşedintele american Donald Trump a acceptat invitaţia reginei Elisabeta a II-a a Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord de a efectua o vizită de stat în Marea Britanie, în luna iunie, anunţat marţi Palatul Buckingham, relatează Reuters, potrivit agerpres.ro. Trump şi soţia sa ...
Doar câteva săptămâni ne mai despart până la vizita istorică a Papei Francisc în România iar modestia suveranului pontif i-a copleşit pe români. Papa nu are nicio cerinţă specială pentru vizita în ţara noastră. Papa Francisc își dorește doar să i se respecte ...
Primarul municipiului Constanța, domnul Decebal Făgădău, a primit astăzi vizita Excelenței Sale doamna Füsun Aramaz, ambasadorul Republicii Turcia la București, a domnului Sulhi Turan, consulul general al Republicii Turcia la Constanța și a domnului Güven Güngör, preşedintele Asociației ...
Împăratul Japoniei Akihito şi împărăteasa Michiko au vizitat mausoleul primului lider legendar al naţiunii, împăratul Jimmu, marţi în vestul Japoniei, înainte de abdicarea sa, care va avea loc luna viitoare, relatează DPA, potrivit agerpres.ro. Împăratul, în ...
Papa Francisc I va veni în România, în perioada 31 mai - 2 iunie 2019, şi va participa la diverse evenimente în orașele București, Iași, Blaj și Sanctuarul marian de la Șumuleu Ciuc. Fiecare instituţie din Sistemul Naţional de Apărare, Ordine Publică şi Siguranţă Naţională ...
Reprezentanți ai Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) au fost, pe 19 februarie, în vizită la Centrul de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică din Techirghiol. Prezența acestora la Techirghiol vine ca urmare a implementării programului „Instituții rezidențiale pentru adulții cu ...
Echipajul de la bordul unui submarin nuclear rus, care a ieşit la suprafaţă prin gheaţă la Cercul Polar, a avut parte de o vizită neobişnuită. Un urs polar s-a urcat navă. Din păcate, animalul nu a trecut să salute marinarii, ci în căutare de hrană. Ursul a fost atras de resturile de alimente ...
Preşedintele Klaus Iohannis îl va primi marţi, la Palatul Cotroceni, pe omologul său sloven, Borut Pahor, care efectuează o vizită oficială în România, informează un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale. Potrivit sursei citate, vizita în România a preşedintelui sloven are ...
Suveranul pontif papa Francisc va vizita România la finalul lunii mai. El va sosi în țara noastră pe data de 31 mai, informează Antena 3. Este al doilea suveran pontif care vizitează România. Primul a fost Papa Ioan Paul al II-lea în 1999. El a fost primul suveran pontif din istorie care a ...
Vizita lui Jean-Claude Juncker la Bucureşti, alături de Colegiul Comisarilor şi un concert la Ateneu marchează, pe 10 ianuarie, preluarea de către România a preşedinţiei Consiliului UE, arată site-ul www.romania2019.eu, dedicat preşedinţiei române, lansat oficial vineri. Pe 10 ianuarie ...
Preşedintele UDTR, ing. Fedbi Osman, a avut o întrevedere cu E. S. Ambasadorul Republicii Turcia în România, Osman Koray Ertaş, la sediul central al Uniunii din Constanţa. Ambasadorul Osman Koraş Ertaş a ţinut să îşi ia rămas bun de la liderii Uniunii Democrate Turce din România ...
Episcopul greco-catolic de Cluj-Gherla, PS Florentin Crihălmeanu, a declarat vineri că vizita Papei Francisc în România, din 2019, a fost amânată din cauza summit-ului de la Sibiu din 9 mai "Ştim că va fi o vizită în România, ştim că era plănuită pentru luna mai, dar ...
O invitaţie mai puţin obişnuită îl are ca subiect pe Ismail Haniyeh, liderul mişcării islamiste Hamas, care deţine controlul asupra teritoriului palestinian Fâşia Gaza. Acesta a fost invitat să efectueze o vizită oficială în Rusia, afirmă surse citate de agenţia de presă Anadolu, arată ...
Comisarul european pentru justiţie, Věra Jourová, se află la Bucureşti, luni şi marţi, având programate întâlniri cu preşedintele Klaus Iohannis, cu ministrul Justiţiei Tudorel Toader, cu preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie Cristina Tarcea, dar şi cu ministrul ...
Lideri Parlamentului European vin la București, în contextul preluării Președinției Consiliului UE de către România. Întâlnirea va avea loc miercuri, 21 noiembrie. La eveniment vor participa prim-ministrul Viorica Dăncilă, membrii Guvernului României, președintele Parlamentului ...
În cursul zilei de sâmbătă, Papa Francisc i-a primit în audientă comună pe episcopii româno-catolici și greco-catolici din România și Republica Moldova, iar cu această ocazie a rămas stabilită vizita Sfântului Părinte în România, urmând doar să fie ...