Vizită a delegaţiei din Kardzhali, în Parlament şi la CJC

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Vizită a delegaţiei din Kardzhali, în Parlament şi la CJC

Administrație 26 Noiembrie 2010 / 00:00 510 accesări

O delegaţie bulgară din oraşul Kardzhali, formată din 11 persoane, a sosit la Medgidia, iar la invitaţia autorităţilor locale a vizitat Palatul Parlamentului. Din delegaţie au făcut parte primarul localităţii Kardzhali, Hasan Azis, aleşi locali, un preot creştin şi un muftiu. Delegaţia a fost condusă la Bucureşti de viceprimarul Medgidiei, Sorin Ţuţuianu, care a declarat că vizita oaspeţilor străini se datorează semnării actelor de înfrăţire între cele două localităţi. Pentru a anunţa înfrăţirea cu oraşul bulgar, administraţia locală a arborat în centrul oraşului steagurile celor două state, român şi bulgar, care vor flutura pe tot parcursul şederii bulgarilor la Medgidia. După vizita din Capitală, oaspeţii au sosit la Medgidia, unde au fost aşteptaţi de primarul Marian Iordache. Primarul le-a vorbit oaspeţilor despre municipiul Medgidia şi perspectivele de dezvoltare prin implicarea în diferite proiecte, menite să modernizeze oraşul şi să dezvolte puterea economică a zonei. Totodată, Marian Iordache a subliniat şi asemănările dintre cele două localităţi. „Medgidia şi Kardzhali se aseamănă mult şi au multe lucruri în comun. Pe lângă faptul că au aproximativ acelaşi număr de locuitori, în ambele localităţi convieţuiesc mai multe etnii, cu tradiţii şi culturi variate”, a spus primarul. La rândul său, primarul localităţii Kardzhali şi-a exprimat bucuria de a se afla la Medgidia, dat fiind şi faptul că a cunoscut o parte dintre gazde la Kardzhali. „Suntem înfrăţiţi cu oraşe din Turcia şi Grecia şi suntem onoraţi pentru faptul că ne vom înfrăţi şi cu un oraş din România. Sper ca acordul de cooperare pe care îl vom semna să aibă rezultate bune pentru ambele oraşe şi să conducă la relaţii şi mai bune între cele două popoare”, a spus Hasan Azis. După ce edilul din Kardzhali a semnat în cartea de onoare, delegaţia a fost condusă la Şcoala „Lucian Grigorescu”, la Geamie şi la Biserica Sf. Petru şi Pavel. În cursul zilei de ieri, gazdele le-au prezentat oaspeţilor sediul Consiliului Judeţean Constanţa (CJC), unde au fost găzduţi de vicepreşedintele CJC Cristian Darie.



12