Secretarul american al Apărării, Chuck Hagel, a ajuns astăzi în Afganistan într-o vizită-surpriză, la o zi de la eliberarea sergentului Bowe Bergdahl, ostatic timp de cinci ani al talibanilor, a anunţat un oficial american. Hagel a ajuns în jurul prânzului la baza aeriană de la Bagram, un complex militar gigantic aflat sub control american şi situat la nord de Kabul, a anunţat această sursă sub acoperirea anonimatului. Sergentul Bergdahl a fost capturat de talibani la 30 iunie 2009, după dispariţia sa dintr-o bază din provincia Paktika (sud-est). Eliberarea sa în schimbul a cinci talibani, care erau deţinuţi la baza americană de la Guantanamo, a fost anunţată sâmbătă de preşedintele american Barack Obama. Adus la baza de la Bagram, militarul este într-o "condiţie bună, capabil să meargă singur" şi va fi transportat cu avionul la un spital militar american din Landstuhl, în Germania, au anunţat oficiali americani. Aceasta este a doua vizită-surpriză în Afganistan a unui oficial american de rang înalt în decurs de o săptămână, după cea a lui Obama, duminica trecută.