22 Noiembrie 2024, 20:20
Secretarul de Stat american, Hillary Clinton, a ajuns, ieri, la Sanaa, în Yemen, în cadrul unei vizite-surpriză, prima a unui şef al diplomaţiei americane din ultimii 20 de ani. Clinton va avea întrevederi cu preşedintele Ali Abdallah Saleh, care se confruntă cu ameninţarea reţelei teroriste internaţionale al-Qaida, precum şi cu reprezentanţi ai societăţii civile şi ai partidelor politice din cadrul opoziţiei. Secretarul de Stat a ajuns în Yemen venind din Emiratele Arabe Unite, prima etapă a unui turneu anunţat în Golful Persic, în cadrul căruia va vizita sultanatul Oman şi Qatarul.