În urmă cu 32 de ani, Consiliul Internaţional al Muzeelor stabilea data de 18 Mai ca Zi Internaţională a Muzeelor, iar în anul 2005, Europa adopta programul „Noaptea muzeelor”. Muzeele din România înscriu şi ele, în programul lor prelungit, vizite gratuite şi programe culturale, celebrînd ambele evenimente în acelaşi timp. Şi la Constanţa, instituţiile muzeale se alătură, în acest weekend, dar şi la începutul săptămînii viitoare, celor peste 2.000 de muzee din diferite ţări ale lumii care participă la cea de-a cincea ediţie a „Nopţii Muzeelor”.
Pentru toţi iubitorii mării şi marinei, Muzeul Marinei Române va avea un program special, prelungit, în cursul zilei de sîmbătă, începînd de la ora 09.00 şi pînă duminică, la ora 01.00. Mai mult, în intervalul amintit, toţi cei interesaţi pot vizita gratuit expoziţia permanentă a Muzeului Marinei Române şi expoziţia temporară din salonul „Comandor Dimitrie Ştiubei\". Pe lîngă aceste evenimente, în aceeaşi zi, vizitatorii vor mai putea asista la alte două manifestări tematice: „Europa maritimă - desene pe asfalt”, desfăşurată de copiii şi cadrele didactice de la Grădiniţa „Tom Degeţel”, precum şi la evocarea a 70 de ani de cînd nava-şcoală „Mircea” a intrat în serviciul Forţelor Navale Române, la 17 mai 1939, activitate organizată sub titlul „Nava-şcoală Mircea - simbol şi tradiţie a Marinei Române”.
La rîndul său, Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie din Constanţa (MINAC) va avea porţile deschise în noaptea de sîmbătă spre duminică, accesul publicului în sălile de expoziţie fiind gratuit. Muzeul de Artă va putea fi vizitat gratuit luni, în intervalul orar 9.00 - 24.00, iar Muzeul de Artă Populară va avea acces liber pentru vizitatori tot în prima zi a săptămînii viitoare, între orele 9.00 şi 17.00.