Miniştrii de Interne din UE, care au discutat la Bruxelles, joi, despre varianta reinstituirii controalelor la graniţe, au respins ideea conform căreia CE să aibă ultimul cuvânt asupra deciziilor legate de graniţe, relatează EUobserver. Comisarul pentru Afaceri Interne, Cecilia Malmstrom, a admis că ”unele state membre au alte viziuni când vine vorba să se permită Bruxelles-ului un cuvânt de spus în acest domeniu”. Printre cei care se opun sunt Germania, Austria şi Cehia. ”Statele membre consideră că este vorba aici despre un prerogativ naţional”, a declarat un diplomat european. Comisia a făcut sugestia, la începutul acestei luni, pentru extinderea condiţiilor în care ţările pot face controale la frontiere. Discuţiile pe propuneri vor continua luna viitoare.
Disputa dintre Franţa şi Italia legată de imigranţii tunisieni a făcut ca aceste state să ceară CE facilitarea reinstalării controalelor la frontiere. În plus, Danemarca a anunţat miercuri că va începe verificări vamale la graniţele ei cu Suedia şi Germania, din cauza infracţionalităţii în creştere. Malmstrom a spus că trebuie să verifice cu atenţie chestiunea daneză, înainte de a comenta, dar, vorbind la modul general, a promis apărarea acordului Schengen. Ea a precizat că va prezenta în curând propuneri pentru a se clarifica circumstanţele în care un stat membru poate face controale la graniţe, dar a insistat că este necesară o implicare comunitară mai mare, pentru ca statele membre să nu invoce unilateral acest mecanism. De asemenea, statele membre au promis să respecte planurile legate de un sistem comun de azil, care să apară până anul viitor. Criticii actualei dezbateri asupra imigraţiei şi controalelor la graniţe spun că aceasta a fost declanşată de partidele de extremă-dreaptă din mai multe state, care profită de temerile latente legate de posibilele efecte ale imigraţiei. Ei spun că sistemul întreg ar trebui analizat, inclusiv consolidarea graniţelor externe, trebuie să se asigure proceduri comune pentru azil şi solidaritate faţă de acele state care duc greul refugiaţilor, ca Malta.
Comisarul european pentru Justiţie, Viviane Reding, a cerut, joi, autorităţilor daneze un angajament scris că decizia de a restabili controale vamale la frontierele naţionale nu va avea niciun impact asupra libertăţii de circulaţie a persoanelor.