Vlad Ciuburciu, Directorul General Vascar, unul dintre principalii producători de conserve și preparate din carne din România, a vorbit despre valorile brandului pe care îl conduce. Înființată în anul 1984, sub numele de Industria Cărnii Vaslui, compania și-a schimbat denumirea în Vascar în 1991, iar trei ani mai târziu a deschis primele magazine.
În anul 2000, au avut loc privatizarea și primele investiții importante, iar în 2013 s-au produs rebranding-ul corporate și lansarea brandului Moldova în Bucate. Trei ani mai târziu a debutat campania "Moldova invită România la masă", iar anul 2018 a coincis cu lansarea gamei de produse 100% naturale "Alege natural, fără E-uri".
"Știm foarte bine că nu putem excela în niciun domeniu dacă nu există pasiune. Chiar dacă lucrăm cu cele mai moderne tehnologii și avem cele mai bune rețete, fără ingredientul secret, sufletul, rețetele nu au cum să iasă cele mai gustoase", își începe Ciuburciu (Vascar) declarația despre valorile companiei pe care o reprezintă. "În primul rând, vorbim despre respect pentru clienți. La Vascar, clienții sunt întotdeauna pe primul loc și ne gândim la ei înainte să luăm orice decizie. Tocmai din acest motiv, facem eforturi deosebite pentru a le oferi preparate delicioase și experiențe unice la masă. Le respectăm alegerile și ne propunem să ne ridicăm la nivelul exigențelor lor de fiecare dată", mai spune Directorul General.
"Calitatea produselor Vascar este cea mai înaltă și absolut obligatorie, fiind valoarea fundamentală care ne definește întotdeauna. Activitatea noastră de zi cu zi se bazează pe calitate, iar recunoașterea noastră în piață este clădită întocmai pe această valoare", spune Vlad Ciuburciu.
"De asemenea, responsabilitatea față de consumator ne obligă să investim în calitate, în cele mai noi și performante tehnologii, să inovăm în permanență și să respectăm toate standardele de igienă și siguranță în procesul de preparare a cărnii. Conduita noastră de business se bazează pe dedicare, integritate, onestitate și transparență", mai spune Ciuburciu.
Nu în ultimul rând, Directorul General Vascar a vorbit despre spiritul de echipă care caracterizează cei aproximativ 400 de angajați ai companiei cu sediul la Vaslui. "La Vascar, încurajăm spiritul de echipă și suntem conștienți că doar împreună și doar perfecționându-ne în fiecare zi vom putea oferi atât clienților noștri, cât și societății în general un exemplu de excelență și profesionalism. Compania noastră este un membru activ al comunității și susține cauze sociale atât din domeniul educației, cât și al sănătății și mediului", conchide Vlad Ciuburciu.
Gama "Alege natural, fără E-uri", o premieră în România
Gama fără E-uri, conservanți și aditivi alimentari de la Vascar conține nu mai puțin de 5 tipuri de produse:
- carne fresh, 100% românească (ceafă de porc cu os, cotlet de porc cu os, șnițel din carne de porc și carne tocată);
- preparate rumenite (ceafă, cârnați țărănești, mușchi file, salam rumenit, salam de vară);
- specialități din rață Moldova în Bucate (piept de rață, pulpă de rață);
- preparatele Moldova în Bucate marca Horia Vîrlan (cârnați țărănești cu busuioc, cârnăciori de casă, cârnăciori picanți, burger 100% antricot de vită);
- mâncăruri și ciorbe la conservă.