Vlad Filat acuză Mitropolia Moldovei de implicare în politică

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Vlad Filat acuză Mitropolia Moldovei de implicare în politică

Externe 10 Iunie 2010 / 00:00 388 accesări

Premierul Vlad Filat a acuzat Mitropolia Moldovei că s-a implicat în politică, susţinând intenţia fostului director al Serviciului de Informaţii şi Securitate, Valeriu Pasat, de a forma un partid şi de a candida la alegerile prezidenţiale. Valeriu Pasat şi-a anunţat planurile săptămâna trecută, când Comisia Electorală Centrală i-a aprobat cererea de strângere a semnăturilor pentru declanşarea unui referendum pe tema predării obligatorii a religiei în şcoli. ”Evident, procesul care a fost lansat nu are ca scop introducerea religiei în şcoală. Este un proiect pur politic, în care Mitropolia Moldovei este direct implicată”, a spus Filat, marţi, la şedinţa Consiliului Naţional pentru Participare. Mitropolia Moldovei şi Valeriu Pasat nu au comentat acuzaţiile.

Valeriu Pasat a fost în centrul atenţiei în special după anul 2005, când a fost arestat de fostele autorităţi comuniste, fiind învinuit de vânzarea ilegală a unor avioane MIG-29, după care, în iulie 2007, a fost amnistiat. După amnistiere, a plecat la Moscova, de unde s-a întors în noiembrie 2009, după ce Partidul Comuniştilor a pierdut puterea. Revenit de la Moscova, el a infirmat categoric că ar intenţiona să se implice în politică.

Taguri articol


12