Vlad Filat nu este interesat de funcţia de preşedinte al R. Moldova

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Vlad Filat nu este interesat de funcţia de preşedinte al R. Moldova

Externe 23 Martie 2010 / 00:00 352 accesări

Premierul R. Moldova, Vlad Filat, a declarat că nu este interesat să devină preşedinte al ţării, funcţia de şef al Guvernului permiţându-i să îşi respecte angajamentele pe care şi le-a asumat. Premierul moldovean a precizat că alegerile parlamentare anticipate ar putea avea loc în primăvara anului viitor, iar alegerile locale ar putea fi organizate, în acest caz, la un interval de jumătate de an după cele anticipate. Întrebat despre modalitatea în care Partidul Liberal Democrat (PLDM), pe care îl conduce, se va prezenta la alegerile anticipate, Vlad Filat a răspuns că acest lucru nu a fost stabilit deocamdată. Totuşi, liderul PLDM a menţionat că se va acorda atenţie formatului în care PLDM va participa la scrutin. ”Trebuie să fim foarte atenţi ca nu cumva prezenţa la alegeri împreună cu cineva să ne aducă mai puţine voturi decât ne-ar aduce dacă am merge aparte”, a declarat Filat.

Pe de altă parte, se relatează că liderul Partidului Democrat din R. Moldova, Marian Lupu, a fost citat de Procuratură în calitate de martor pentru a oferi, astăzi, explicaţii referitoare la incidentele din aprilie 2009, perioadă în care deţinea funcţia de preşedinte al Parlamentului. În acest caz au fost audiaţi mai mulţi oficiali care au deţinut funcţii în acea perioadă, între care fostul preşedinte Vladimir Voronin, fostul consilier prezidenţial Mark Tkaciuk, fostul membru al Partidului Comuniştilor din R. Moldova, Vladimir Ţurcan, liderul Partidului Naţional Liberal, Vitalia Pavlicenco, dar şi ministrul Agriculturii, Valeriu Cosarciuc. În urmă cu două săptămâni, Procuratura Generală i-a acuzat oficial, în acest caz, pe fostul ministru de Interne, Gheorghe Papuc şi pe fostul şef al poliţiei din Chişinău, Vladimir Botnari. Aceştia sunt învinuiţi de neglijenţă în serviciu, soldată cu moartea unei persoane şi urmări grave.



12