Vladimir Putin ar putea amnistia zeci de mii de persoane

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Vladimir Putin ar putea amnistia zeci de mii de persoane

Externe 06 Decembrie 2013 / 00:00 588 accesări

Preşedintele rus, Vladimir Putin, a anunţat miercuri, la reuniunea cu reprezentanţii organizaţiilor pentru drepturile omului, că este de acord să amnistieze între 50.000 şi 100.000 de deţinuţi, informează publicaţia ”Rossiiskaia Gazeta”. Proiectul de amnistiere a fost iniţiat de Comisia Prezidenţială pentru Drepturile Omului, cu ocazia celei de-a 20-a aniversări a Constituţiei ruse. Putin a menţionat că amnistia poate fi aplicată doar persoanelor care nu au săvârşit infracţiuni grave sau crime împotriva reprezentanţilor puterii, accentuând că se referă în special la cei ai forţelor de ordine.

Tot cu ocazia celei de-a 20-a aniversări a Constituţiei ar putea fi anulată şi interdicţia cu privire la intrarea în Rusia a cetăţenilor străini care au încălcat legea privind imigraţia, a declarat şeful Comisiei Prezidenţiale pentru Drepturile Omului, Mihail Fedotov. Jurnaliştii au fost interesaţi de personalităţi şi cazuri de rezonanţă. Astfel, activiştii Greenpeace care au atacat, în septembrie, platforma petrolieră a gigantului rus Gazprom nu vor putea beneficia de acest drept, întrucât huliganismul este calificat ca fiind infracţiune gravă în Codul Penal al Federaţiei Ruse. În plus, activiştii au opus rezistenţă forţelor de ordine ruse. În ceea ce priveşte soarta fostului ministru al Apărării, Anatoli Serdiukov, totul depinde de evaluarea definitivă a acţiunilor sale, explică delegatul rus pentru Drepturile Omului, Vladimir Lukin. În acelaşi timp, Mihail Fedotov a admis ca posibilă graţierea omului de afaceri Mihail Hodorkovski, fost magnat din domeniul petrolului, un critic vehement al Kremlinului, încarcerat din 2003. De altfel, Kremlinul susţine că este prematur şi greşit, în momentul de faţă, să ofere numele celor care ar putea face obiectul amnistiei.

Proiectul de lege va fi înaintat de preşedinte şi va fi finalizat în zilele următoare, a declarat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus. Rusia intenţionează să graţieze între 50.000 şi 100.000 de persoane. ”Orice ar fi, amnistia va fi una de mare anvergură”, a adăugat Fedotov, precizând că, în prezent, aproximativ 670.000 de persoane se află în detenţie în Rusia.



12