Premierul rus şi-a exprimat, ieri, într-o conferinţă de presă a partidului său Rusia Unită un anumit dezgust faţă de campaniile electorale, declarând că va trebui să se spele şi să-şi refacă igiena după alegerile prezidenţiale din 2012. “După toate campaniile electorale pe care va trebui să le parcurgem, va fi necesară o atenţie serioasă pentru igienă”, a declarat Vladimir Putin, răspunzând unui simpatizant care l-a întrebat ce va face după alegeri. “Mă voi duce să mă spăl. Şi în sensul igienic al acestui termen, şi în cel politic”, a declarat acesta, surâzând. “Din nefericire, aşa stau lucrurile, este un proces inevitabil. Cum spunea Churchill, democraţia este cel mai rău sistem de guvernare, dar nu există altul mai bun”, a continuat premierul rus.
Vladimir Putin, preşedinte în perioada 2000-2008, şi l-a ales ca succesor pe Dmitri Medvedev, pentru că nu s-a putut prezenta, în mod legal, pentru un al treilea mandat consecutiv. Acum, poate reveni la Kremlin, dar nu şi-a anunţat, încă, intenţiile. Majoritatea analiştilor, dar şi o majoritate a ruşilor, potrivit sondajelor, sunt de acord că el este, de fapt, cel mai puternic om din ţară. Într-o şedinţă de întrebări şi răspunsuri cu populaţia, din luna decembrie, acest fost agent KGB i-a acuzat pe liderii opoziţiei liberale că vor să îşi umple buzunarele, dacă revin la putere. Partidului creat de aceşti opozanţi, Parnas, justiţia rusă i-a refuzat înregistrarea în ultimul moment. În Rusia, sunt prevăzute alegeri legislative, în luna decembrie, înaintea alegerilor prezidenţiale, în martie 2012. Vladimir Putin, care este preşedintele Partidului Rusia Unită, ultramajoritar în Parlament, a creat, în luna mai, Frontul Popular, o mişcare şi mai largă, la care aderă persoane, diverse asociaţii, dar şi marile întreprinderi din ţară.