Vladimir Putin, laureat al unui premiu pentru pace în China

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Vladimir Putin, laureat al unui premiu pentru pace în China

Externe 17 Noiembrie 2011 / 00:00 374 accesări

Un grup de profesori universitari din China i-a decernat lui Vladimir Putin un premiu pentru pace, o copie a prestigiosului Nobel, salutând ”remarcabilele talente pacifiste ale premierului rus, în special opoziţia sa faţă de bombardarea Libiei de către NATO”. Numele laureatului Premiului pentru Pace Confucius a fost anunţat marţi, de către unul dintre organizatori, Qiao Damo. Principalii rivali ai lui Putin pentru acordarea acestui premiu au fost cancelarul german, Angela Merkel şi părintele orezului hibrid chinezesc, Yuan Longping. Primul Premiu pentru Pace Confucius a fost atribuit în 2010, fostului vicepreşedinte taiwanez, Lien Chan, de către o asociaţie chineză necunoscută până la momentul respectiv, după ce disidentul chinez încarcerat Liu Xiaobo primise, la Oslo, Premiul Nobel pentru Pace. Pentru această a doua ediţie, cercetătorii şi profesorii care alcătuiesc juriul Confucius l-au ales, cu nouă voturi din 16, pe Vladimir Putin.

Premiul pentru Pace Confucius va fi înmânat la Beijing, la 9 decembrie, cu o zi înainte de înmânarea Premiului Nobel pentru Pace, la Oslo, atribuit, în acest an, liberienelor Ellen Johnson Sirleaf şi Leymah Gbowee, precum şi yemenitei Tawakkul Karman. Organizatorii premiului chinez au afirmat iniţial că asociaţia lor nu are legătură cu Guvernul, după care au susţinut contrariul. Pentru a genera şi mai multă confuzie, Ministerul chinez al Culturii a cerut în septembrie să se înceteze decernarea acestui premiu, o decizie pe care Qiao Damo a contestat-o.

Taguri articol


12