Preşedintele rus a declarat că alegerea succesorului său revine electoratului, însă nu a ezitat să ofere cîteva indicii, pentru a-şi ajuta concetăţenii în opţiunea pe care o vor exprima. Vladimir Putin a precizat că doreşte ca persoana care îl va înlocui în urma alegerilor de anul viitor, indiferent care va fi aceasta, să îi continue politicile, a căror principală misiune este de a menţine creşterea veniturilor şi să nu fie "leneşă" sau "vorbăreaţă".
Cel de-al doilea mandat şi ultimul al lui Vladimir Putin se va încheia în 2008, cînd cetăţenii ruşi vor merge la urne în cadrul unor alegeri considerate de Kremlin libere şi democrate. Majoritatea analiştilor consideră că popularitatea preşedintelui Putin şi poziţia dură a Kremlinului cu privire la politică şi presă arată că preşedintele va avea o influenţă substanţială asupra rezultatului. Criticile mai dure la adresa Kremlinului susţin chiar că rezultatul nu va fi decît o desemnare a unui succesor ales anterior. Vladimir Putin va avea probabil o influenţă politică şi după ce îşi va termina mandatul.
Vladimir Putin a refuzat să identifice vreo persoană pe care ar prefera-o la succesiune. Candidaţii cu cele mai mari şanse sînt vicepremierul Dimitri Medvedev şi ministrul Apărării, Serghei Ivanov. O serie de analişti susţin că succesorul lui Vladimir Putin în funcţia supremă ar putea fi o rudă necunoscută sau că acesta ar mai putea cîştiga un al treilea mandat, o opţiune interzisă de Constituţie şi pe care liderul de la Kremlin a exclus-o.