Vladimir Putin şi Angela Merkel nu încetează să uimească!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Vladimir Putin şi Angela Merkel nu încetează să uimească!

Monden 15 Aprilie 2008 / 00:00 2054 accesări

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin a călcat, se pare, pe urmele liderului francez Nicolas Sarkozy. Coditianul rus “Moskovski Korrespondent” a titrat că liderul de la Kremlin ar fi divorţat de soţia sa, Ludmila, în urmă cu două luni şi că are deja o nouă iubită cu care urmează să se căsătorească. Potrivit jurnaliştilor ruşi, ar fi voba despre o faimoasă gimnastă, Alina Kabaieva, de numai 25 de ani. Presupusa iubită a lui Vladimir Putin este deputat în Duma de Stat din partea Rusiei Unite, partidul aflat la putere. Presa de la Moscova scrie şi despre data nunţii, care ar fi fost deja stabilită pentru 15 iunie. Cel mai probabil, nunta va avea loc, după cum susţine publicaţia rusă, la Sankt-Petersburg, oraşul natal al lui Vladimir Putin.

Dintr-un motiv la fel de prozaic, cancelarul german a atras atenţia presei internaţionale. Un decolteu adînc al Angelei Merkel la inaugurarea Operei Naţionale de la Oslo a preocupat ziarele germane de marţi, care se miră de recenta îndrăzneală vestimentară a cancelarului, adesea criticată pentru lipsa de eleganţă. ”Merkel îşi arată decolteul”, titrează cotidianul de mare tiraj „Bild”, remarcînd că şefa cabinetului german nu a purtat niciodată un decolteu atît de adînc. „Angela Merkel a început să îşi manifeste feminitatea în mod sistematic”, a comentat şi „Tagespiegel”. Potrivit „Die Welt”, noile ţinute vestimentare ale cancelarului sînt concepute de stilista berlineză Anna von Griesheim. Angela Merkel şi-a creat un nou stil vestimentar, pe care stilista îl defineşte cu următoarele cuvinte: „costum ziua, ţinută de prinţesă seara”. Pînă acum presa i-a ironizat tunsoarea a la Ioana d\'Arc şi ţinutele lipsite de feminitate şi fantezie.



12