Premierul s-a întâlnit cu liderii religioşi din Rusia care l-au asigurat de sprijinul lor pentru prezidenţialele de luna viitoare, premierul promiţându-le, în schimb, că statul nu se va amesteca în treburile organizaţiilor religioase. Patriarhul Kirill i-a spus premierului că ultimii 12 ani au fost un miracol pentru biserică şi pentru statul rus. Vladimir Putin a fost preşedinte între 2000 şi 2008, după care a devenit premier. Rabinul-şef, Berel Lazar, a glumit pe seama protestelor anti-guvernamentale din 4 februarie, spunând că „faptul că demonstraţiile au avut loc sâmbăta arată că nu a fost un eveniment evreiesc” şi că ar fi fost mai bine ca oamenii să se fi dus să se roage în acea zi. Vladimir Putin a primit sprijin şi de la liderii religioşimulsumani. La rândul său, premierul Vladimir Putin a declarat că „vocea bisericii” nu este suficient de prezentă la televiziune şi a că este nevoie să fie alocat mai mult spaţiu emisiunilor cu tematică religioasă. Ofiţerul de presă al premierului a declarat că acesta şi-a luat o zi liberă pentru a se întâlni cu liderii religioşi în calitate de candidat la alegerile prezidenţiale.
În schimb, liderul Partidului Comunist rus, Ghennadi Ziuganov, la rândul său, candidat la alegerile prezidenţiale din 2012, arată că are nostalgia partidului unic propunând cumularea funcţiilor de preşedinte şi premier pe durata perioadei de instabilitate economică. „În timpul perioadei de tranziţie, postul de preşedinte trebuie să fuzioneze cu cel de şef al Guvernului”, a declarat acesta într-o conferinţă de presă. Ghennadi Ziuganov a propus şi adoptarea unei legi privind administraţia prezidenţială pentru ca aceasta să „devină mai compactă şi mai eficientă”. Faţă de aceste propruneri îngrijorătoare, Vladimir Putin pare răul cel mai mic. Acesta a propus reducerea vacanţei de Crăciun şi Anul Nou, ce durează în prezent circa două săptămâni, şi mutarea sa în luna mai. Ruşii sărbătoresc Crăciunul pe data de 7 ianuarie, iar zilele de libere de Anul Nou sunt în general între 1 şi 10 ianuarie.