De obicei, cînd începi un week-end, s-ar potrivi un subiect mai relaxat pentru editorial. Uneori, lipsesc temele lejere şi nu ai răbdare să le cauţi cu lumînarea… Alteori, realitatea cotidiană te obligă să-ţi alegi cîte un eveniment, pe care nu poţi să-l ignori, gazetăreşte vorbind, aşa cum a fost cazul bilanţului guvernării, prezentat de Călin Popescu Tăriceanu. Din cînd în cînd, se întîmplă ca vocile unor persoane publice să se amestece pe scena politică, iar din toată chestia asta iese un vacarm de vocalize electorale şi cacofonii ideologice. Dacă n-am scris nici un rînd despre regretatul Ştefan Iordache sau despre fotbalul românesc în cupele europene, măcar despre astfel de declaraţii „asurzitoare”, la propriu şi la figurat, trebuie să o fac!

Nu ştiu prin ce misterioasă coincidenţă, încăierarea retorică dintre PSD, PNL şi PD-L pe tema pensiilor s-a suprapus, aproape milimetric, peste bilanţul guvernării, prezentat de premier. Parcă eram într-o sală de concert, înaintea intrării dirijorului, cînd muzicienii îşi acordează instrumentele, iar soliştii vocali, indiferent dacă ar fi vorba de tenori sau baritoni politici, ieşeau pe rînd la rampă pentru a-şi exersa vocea, înaintea începerii spectacolului muzical. Pînă la urmă, „dirijorul” a rămas în culise, dînd indicaţii de la microfon despre „aria” inedită a monumentelor istorice din România, care nu avea nicio legătură cu vacarmul melodic pe care îl asculta publicul, iar soliştii au continuat să-i asurzească pe melomani cu vocalizele lor, în timp ce orchestra făcea eforturi disperate să-şi regleze instrumentele dezacordate. O asemenea „fabulă” ilustrează sugestiv ceea ce s-a întîmplat în cursul săptămînii ce urmează să se încheie…

PD-L a suflat din răsputeri în tromboanele demagogiei, acuzînd PSD şi PNL de politicianism şi troc politic, în problema decalării datei de mărire a pensiilor, versus menţinerea la putere a Guvernului Tăriceanu II pînă la viitoarele alegeri. PSD a bravat printr-un solo de trompetă al lui Mircea Geoană, încercînd o notă gravă din subsolul portativului, ca un Do „de jos” cu efect psihologic, care a sunat aşa: „Am şantajat politic PNL în interesul electoratului!” În acel moment de suspans „dodecafonic”, cînd toţi eram cu sufletul la gură, s-a auzit clarinetul primului ministru, senin şi vioi, care a interpretat o partitură de 600 de pagini, în care, printre triluri, falseturi şi refrene, încerca să ne transmită mesajul muzical al fericirii noastre din ultimii patru ani.

De fapt, dacă stau să mă gîndesc bine, întreaga legislatură, ce se va încheia odată cu noile alegeri, a semănat cu un spectacol în patru acte, în care ariile s-au amestecat, de la o operă, la alta, conform jocului politic. Am început prin „Corul Robilor”, din „Nabucco”, de Verdi, am continuat cu „Bărbierul din Sevilla”, de Rossini şi „Răpirea din Serai”, de Mozart, dar vom încheia, la alegere, după cum se vor face aranjamentele de culise, cu „Lacul lebedelor” sau „Spărgătorul de nuci”, de Ceaikovski, mai ales dacă ar fi să ne luăm după gusturile „dirijorului”… Vă doresc un week-end politic plăcut şi melodios!