Vodafone preia UPC. Ce se întâmplă cu serviciile UPC de televiziune prin satelit

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Vodafone preia UPC. Ce se întâmplă cu serviciile UPC de televiziune prin satelit

Economie 09 Mai 2018 / 12:13 3496 accesări

Operaţiunile grupului american Liberty Global din România, Germania, Ungaria şi Cehia au fost preluate de Vodafone, într-o tranzacţie de 18,4 miliarde de euro, furnizorul de servicii de internet şi televiziune UPC România urmând a intra în portofoliul grupului britanic.

Tranzacţia trebuie să fie aprobată de autorităţile europene, care ar trebui să se pronunţe la jumătatea anului viitor, dată la care tranzacţia va fi finalizată.

„Alăturarea operaţiunilor UPC România cu cele ale Vodafone România va conduce la crearea unui jucător important cu servicii convergente care va spori competiţia pe piaţa telecom, aducând beneficii multiple atât clienţilor rezidenţiali, cât şi business – mai multă valoare, mai multe posibilităţi de alegere şi oferte mai atractive. De asemenea, va contribui la accelerarea ritmului de investiţii la nivelul pieţei telecom. Împreună, UPC România şi Vodafone România vor putea oferi internet broadband la viteze gigabit şi tehnologie 5G în România, contribuind la realizarea obiectivelor strategice de digitalizare pe care ţara noastră şi le-a asumat prin Agenda Digitală”,a declarat Mihnea Rădulescu, CEO UPC România. Până la aprobarea din partea autorităţilor şi finalizarea tranzacţiei, UPC va funcţiona independent pe piaţă, ca o companie de sine stătătoare, parte a grupului Liberty Global.

Entitatea formată în urma achiziţiei va permite clienţilor Vodafone şi UPC România să aibă acces la oferte convergente va oferi servicii mobile, de internet în bandă largă şi TV, precum şi la servicii dedicate persoanelor juridice.

Tranzacţia nu va include operaţiunile UPC România de televiziune prin satelit, Focus Sat.

În urma achiziţiei, Vodafone va avea una dintre cele mai mari infrastructuri din Europa de reţea de nouă generaţie („next generation network”, NGN), cu 54 de milioane de gospodării care beneficiază de servicii prin cablu/fibră prin propria reţea şi o acoperire NGN totală de 110 milioane de gospodării şi companii, inclusiv prin intermediul parteneriatelor cu alţi operatori, devenind unul dintre cei mai importanţi furnizori din Europa de servicii de telecomunicaţii fixe şi convergente pentru clienţii persoane fizice şi juridice.

Vodafone România este al doilea cel mai mare furnizor de servicii de telefonie mobilă, iar UPC România operează a doua cea mai mare reţea NGN din România, cu o acoperire de 3,1 milioane de gospodării (41% din numărul total).

Compania creată în urma achiziţiei va putea oferi servicii TV interactive, de internet în bandă largă şi de telefonie fixă, precum şi servicii mobile, pentru cei 9,9 milioane de clienţi mobili ai Vodafone România şi pentru utilizatorii celor 2,1 milioane de abonamente de servicii fixe ale UPC România. Compania astfel creată va avea o cotă totală de piaţă de 25% după veniturile totale.

„Această achiziţie va duce la transformări semnificative şi va crea un furnizor important de servicii convergente de telecomunicaţii, contribuind la creşterea competiţiei pe piaţa din România”, spune Murielle Lorilloux, CEO Vodafone România.

Vodafone Group are divizii în 25 de ţări, 46 de reţele mobile partenere şi operaţiuni de broadband fix în 18 ţări. La 31 decembrie 2017, Vodafone Group avea 529,1 milioane de utilizatori ai serviciilor mobile şi 19,3 milioane de utilizatori ai serviciilor broadband fix, incluzând India şi toţi clienţii Vodafone din entităţile create în urma unor fuziuni şi asocieri.

Taguri articol


12