Îndrăgita trupă Direcţia 5 a aniversat, joi seara, la Sala Palatului din capitală, 19 ani de activitate muzicală, printr-un concert ale cărui ingrediente de succes au fost: muzica de calitate, energia şi entuziasmul membrilor trupei. Pentru că, la malul mării, formaţia se menţine în topul preferinţelor constănţenilor, prezenţa membrilor trupei pe scena locală este mereu primită cu entuziasm şi aplauze. Nu de multă vreme, celor patru membri ai trupei, Marian Ionescu (bass), Cristi Enache (voce), Niculae Damalan (chitară) şi Marius Keseri (tobe) li s-a alăturat primul solist al formaţiei, Tony Şeicărescu. Noua formulă care îl include pe cel care a contribuit la naşterea grupului este extrem de apreciată de fanii din toată ţara. Cu prilejul momentului aniversar, Tony Şeicărescu a acordat un interviu în care a vorbit despre revenirea sa în cadrul trupei Direcţia 5, dar şi despre pasiunile sale.

Reporter: Ce te leagă cel mai mult de Constanţa?

Tony Şeicărescu: Mă leagă o grămadă de amintiri, de cînd eram copil şi veneam cu părinţii pe litoral, apoi concertele pe care le-am susţinut aici, în perioada ‘90-’94. Am mai colaborat, pe litoral, şi cu alte formaţii, în special cu Redivivus, Roşu şi Negru dar cel mai mult cu Direcţia 5 şi mă bucur că se întîmplă din nou. Am observat că Direcţia 5 este una dintre trupele cu „priza” cea mai mare la publicul de aici, am o senzaţie plăcută de fiecare dată cînd ajung la malul mării.

Rep.: Este doar o colaborare de turneu sau vreţi să o dezvoltaţi?

T. Ş.: Noi vrem să o dezvoltăm, ideea este că sîntem de un an împreună şi, încet-încet, lucrurile se aşază şi intru şi eu în atmosfera care s-a creat de-a lungul anilor în care am lipsit. Am înregistrat, de curînd, un videoclip pentru single-ul „Inima mea lipită de-a ta”, împreună cu Cristi. În viitor vom colabora, atît eu, cît şi Cristi, la piesele care vor intra în repertoriul trupei Direcţia 5.

Rep.: S-a mai schimbat un pic şi stilul?

T. Ş.: Stilul Direcţia 5 rămîne, doar că s-a mai modernizat. Este evident, chiar şi de la un concert la altul, că noi încercăm să aducem un „aer” nou în tot ceea ce cîntăm, chiar dacă piesele rămîn aceleaşi.

Rep.: Ce s-a întîmplat în perioada cît ai lipsit din ţară?

T. Ş.: Am avut reşedinţa în Olanda, dar am avut colaborări cu mai multe formaţii, am fost în concerte prin mai toată Europa, mai puţin în Portugalia şi cîteva ţări nordice. Am colaborat, printre alţii, cu Mihai Coman, Cezar Zavate, Cătălin Tuţă Popescu. Am făcut furori pe unde am trecut, am alternat şi cu formaţii din Anglia, la anumite evenimente din străinătate. Avem instrumentişti foarte buni, am depăşit cu mult prestaţia altor trupe străine.

Rep.: Crezi că, în România, de referinţă în rock rămîne sound-ul anilor ’90?

T. Ş.: Eu cunosc rock-ul mai vechi, dar m-am pus la punct şi cu ce se întîmplă mai nou pe scena genului. În esenţă, rockul va rămîne acelaşi, dezvoltă o energie mai mare decît la celelalte stiluri de muzică. După anii ‘90 nu prea s-a mai întîmplat nimic senzaţional în rock, pe plan internaţional. Acum bătălia se dă la tonuri. Viziunea asta modernă depinde de modul cum o formaţie ştie să-şi definească personalitatea, dar dincolo de aparenţe... nimic nou.

Rep.: Ce anume te enervează?

T. Ş.: Faptul că în România nu prea se schimbă lucrurile în bine. Starea asta de fapt se reflectă şi asupra muzicii. Pentru că oamenii, atunci cînd trăiesc liniştiţi şi sînt angrenaţi într-un sistem social care le oferă siguranţă, găsesc metode de a-şi face viaţa mai dinamică: se duc la spectacole, concerte, se plimbă ori pot asista la un show al unei formaţii preferate chiar şi într-o ţară învecinată, au alt ritm de a trăi... Criza asta economică se simte, însă lucrul bun este că cei care sînt spirituali nu au cum să se manifeste loviţi de această stare.

Rep.: Cei care te cunosc te apreciază pentru că eşti un mare iubitor de animale. Care sînt pasiunile din spatele scenei?

T. Ş.: Căţelul meu nu este o pasiune, este o mare iubire! În timpul liber mă relaxez făcînd mici plimbări în natură, alături de căţeluşa mea. Am un „cîine-lup” pe care îl iubesc foarte mult. Îmi mai place să pescuiesc.

Rep.: Pentru că nu eşti însurat iar interviul se realizează în club Phoenix unde vin destule constănţence frumoase... Ce apreciezi la o femeie?

T. Ş.: Cel mai mult? Şarmul! Apoi... să fie inteligentă, să aibă o cultură solidă. Româncele stau bine la ambele capitole. Diferenţa faţă de Olanda este că acolo oamenii, per total, sînt mai civilizaţi, dar şi în România, femeile s-au emancipat foarte mult. Un lucru rămîne cert: româncele sînt mult mai frumoase.