Voiau să comercializeze 100 kg peşte fără documente legale, dar au fost prinși

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Voiau să comercializeze 100 kg peşte fără documente legale, dar au fost prinși

Eveniment 16 Iunie 2017 / 12:19 2725 accesări

Braconierii nu se mai potolesc, indiferent de câte ori sunt prinși! Astfel, poliţiştii de frontieră tulceni au depistat în zona de competență trei cetăţeni români care transportau, cu o autoutilitară, aproximativ 100 kg peşte, fără a deține documente legale. În data de 15.06.2017, în jurul orei 13.00, poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Tulcea au depistat, pe raza localităţii Murighiol, trei cetățeni români, cu vârste cuprinse între 38 și 42 de ani, domiciliaţi pe raza judeţelor Buzău şi Tulcea, care transportau, cu o autoutilitară, o cantitate însemnată de peşte. În urma controlului, în autoutilitară, a fost găsită cantitatea de 96 kg peşte din speciile caras, babuşcă, ştiucă, şalău, plătică şi crap în stare proaspătă, pentru care bărbații nu au putut prezenta documente de provenienţă şi transport. Poliţiştii de frontieră au ridicat în vederea confiscării întreaga cantitate de peşte, care a fost predată spre valorificare unei societăţi comerciale de profil, conform procedurilor legale, iar în cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deţinerea, transportul sau comercializarea fără documente legale a peştelui, icrelor ori produselor din peşte obţinute din pescuit.



12