Aflat în mijlocul unui mare scandal de corupție, deputatul Mădălin Voicu desființează acuzațiile procurorilor DNA, spunând că probele împotriva lui sunt șubrede. Voicu a declarat joi, când a fost la Parlament ca să studieze dosarul în care este acuzat de trafic de influență, fals în declarații și spălare de bani, că a fost „scos în față ca un urs” și că plătește oalele sparte de alții. „Interceptările din dosar sunt frumoase, adică sunt stereo. În rest, sunt atât de banale încât cred că pot fi folosite cu greu de procurorii de la DNA”, a declarat Voicu. Amintim că magistrații DNA au cerut Parlamentului încuviințarea urmăririi penale și arestării preventive în cazul deputatului Mădălin Voicu, acuzat de fraude în cazul mai multor proiecte europene dedicate rromilor. Solicitarea procurorilor a ajuns la Camera Deputaților, unde va fi discutată în Comisia Juridică luni, de la ora 10.30.
Citește și:
Deputaţii Mădălin Voicu şi Nicolae Păun, acuzați de deturnare de fonduri