Voicu, învestit cu atribuţiile de locţiitor al preşedintelui PNL

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Informal

Voicu, învestit cu atribuţiile de locţiitor al preşedintelui PNL

Politică 09 Noiembrie 2010 / 00:00 451 accesări

Vicepreşedintele PNL Mihai Voicu a fost învestit, ieri, de către Biroul Politic Central (BPC), cu atribuţiile de locţiilor al preşedintelui partidului, el urmând să activeze, practic, ca prim-vicepreşedinte, însă din punct de vedere informal, întrucât Statului formaţiunii nu prevede existenţa unei astfel de funcţii. Anunţul privind noile atribuţii care îi vor reveni lui Vocu a fost făcut, după şedinţă de către liderul PNL, Crin Antonescu. El a arătat că, în calitatea sa de preşedinte al PNL, şi-a asumat coordonarea comisiilor de specialitate şi a Guvernului alternativ, precizând că a considerat normal să îşi asume direct această responsabilitate, fiind de maximă importanţă. Antonescu a precizat, explicând raţiunile pentru care s-a optat pentru un prim-vicepreşedinte informal, că PNL are un număr de vicepreşedinţi şi că este normal ca unul dintre ei să aibă atribuţia de a-l suplini pe preşedintele partidului.

Taguri articol


12