Voiculescu îi cere lui Tăriceanu reducerea urgentă a TVA la alimentele de bază

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Voiculescu îi cere lui Tăriceanu reducerea urgentă a TVA la alimentele de bază

Politică 03 August 2007 / 00:00 552 accesări

Preşedintele PC, Dan Voiculescu, i-a trimis, ieri, o scrisoare deschisă premierului Călin Popescu Tăriceanu, în care îi cere să urgenteze adoptarea unei hotărîri privind reducerea TVA la alimentele de bază – carne, lapte, ulei vegetal, pîine, zahăr. \"Plecînd de la decizia unora dintre producătorii de pîine de a majora, începînd cu 1 august, preţul la pîine cu o sumă cuprinsă între 3% şi 10% din preţul actual, avînd în vedere creşterea preţului de achiziţie la grîu şi la făină, vă solicit să urgentaţi adoptarea unei hotărîri privind reducerea TVA la alimentele de bază\", se arată în scrisoarea lui Voiculescu. Liderul conservatorilor atrage atenţia că o astfel de decizie devine cu atît mai urgentă, cu cît, din luna septembrie, se estimează creşteri ale preţului la pîine de 30% pînă la 40%, precum şi creşteri ale preţului la ulei de pînă la 40%. Voiculescu scoate în evidenţă faptul că PC a înaintat la Senat, încă din octombrie 2005, un proiect de lege privind scăderea TVA de la 19%, la 9% la alimentele de bază. Acest proiect a trecut de votul comisiilor, a primit vot pozitiv în plenul Senatului, fiind blocat la Camera Deputaţilor. El aminteşte, de asemenea, că lipsa de susţinere a partidelor din coaliţie faţă de iniţiativa PC privind reducerea TVA la alimentele de bază a fost unul dintre motivele principale ale ieşirii conservatorilor de la guvernare: \"Sînt convins că proiectul PC argumentează în mod clar sustenabilitatea economică şi bugetară a măsurii de reducere a TVA de la 19%, la 9% la următoarele produse: carne, lapte, ulei vegetal, pîine, zahăr. Consider că decizia scăderii TVA nu implică în niciun fel deteriorarea echlibrului bugetar, măsura fiind de altfel practicată şi în multe alte ţări membre ale Uniunii Europene. Avertizez asupra nevoii unei decizii rapide a Guvernului privind reducerea TVA, singura soluţie pentru cei care trăiesc la limita sărăciei şi au nevoie de preţuri mici la alimentele de bază, acum şi nu cînd va dori Guvernul\".



12