Voiculescu intenționează să-l acționeze în judecată pe Căpățînă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Voiculescu intenționează să-l acționeze în judecată pe Căpățînă

Eveniment 02 Iulie 2014 / 17:12 175 accesări

Președintele fondator al PC, Dan Voiculescu, se gândește să-l dea în judecată pe Marian Căpățînă, inculpat în dosarul șantajării lui Mircea Băsescu, solicitându-i daune de 100.000 de euro, pentru unele afirmații pe care acesta le-a făcut la adresa sa. ''În legătură cu aberațiile lansate de Marian Căpățînă la adresa mea, îi atrag atenția să înceteze cu minciunile. Pe de altă parte, mă gândesc serios să intentez o acțiune legală împotriva lui Marian Căpățînă, solicitându-i daune de 100.000 de euro. Cu siguranță banii respectivi ar putea fi valorificați de o fundație de binefacere sau de un caz social. Aceste minciuni, prezentate ca așa-zise 'dezvăluiri' de senzație, sunt tactici dezvoltate în laboratoarele celor care se încăpățânează să demonstreze că ridicolul nu doare'', a scris Voiculescu astăzi pe blogul său. În susținerea afirmațiilor sale, Voiculescu postează cererea adresată Liei Savonea, președinta Curții de Apel București. ''Am fost sesizat că în presă au apărut o serie de informații potrivit cărora numitul Marian Căpățînă a afirmat în fața Curții de Apel București că eu aș fi dat 1 milion de euro lui Florin Anghel pentru a-l compromite pe Traian Băsescu. Având în vedere gravitatea acestor afirmații, vă rog să-mi eliberați o copie a declarațiilor făcute de Marian Căpățînă în fața completului de judecată, necesară declanșării unei acțiuni în instanță împotriva acestuia''.



12