Doar într-o ţară împărţită în \"voievodate\", ca acum o mie de ani, trenurile trebuiesc ajutate cu rămurele din copacii mioritici, pentru a le funcţiona frânele, iar maidanezii continuă să ţină sub asediu atât capitala, cât şi marile oraşe, ca să nu mai punem la socoteală haitele ce s-au format pe câmpiile patriei!
Este drept că, pe vremea voievodatelor lui Seneslau, Glad, Menumorut sau Gelu, dacă vă mai amintiţi câte ceva din istoria învăţată în şcoală, nu fuseseră încă inventate trenurile, ministrul Transporturilor Anca Boagiu nici măcar nu se născuse, dar nu exista nici Uniunea Europeană care să pună la bătaie 10 miliarde de euro, însă numai pentru \"regiuni\", indiferent dacă ele se numesc voievodate sau nu, în niciun caz pentru judeţe... Singurii care existau şi acum un mileniu, pe plaiurile noastre mioritice, ca şi astăzi, rămân maidanezii, numai că atunci Menumorut sau Gelu nu aveau nevoie de legi votate în parlament pentru a hotărâ soarta câinilor comunitari ce pun în pericol viaţa oamenilor. Până una, alta, legea maidanezilor s-a amânat încă o dată, fiindcă puterea s-a temut de numărul insuficient de voturi, cu toate că eu nu înţeleg de ce opoziţia respinge o asemenea hotărâre legislativă, una dintre puţinele ale guvernului Boc pe care o cred necesară, numele regiunilor ce trebuie să atragă miliarde de euro de la UE rămân în continuare un mister administrativ, iar trenurile Ancăi Boagiu nu pot evita catastrofele feroviare decât folosind rămurele de pomi înfloriţi...
Ce poetic! Dar nu mă pot abţine să parafrazez: \"Unde eşti tu, Menumorut, Doamne, să faci curăţenie generală prin voievodatul portocaliu?!\"...