Voinescu speră în revenirea spectaculoasă a PDL

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Vise portocalii

Voinescu speră în revenirea spectaculoasă a PDL

Politică 29 August 2011 / 00:00 423 accesări

Purtătorul de cuvânt al PDL, Sever Voinescu, consideră că PDL va reuşi cea mai spectaculoasă revenire din istoria politicii postdecembriste. Vicepreşedintele PDL recunoaşte că Traian Băsescu nu mai poate fi o locomotivă electorală pentru partid şi că nici nu se poate găsi alta, dar că liderii din teritoriu îl pot înlocui prin ideile pe care le pot pune în practică. Despre afirmaţia lui Voinescu se poate spune că are susţinere, mai ales după ce preşedintele PDL Neamţ, Gheorghe Ştefan, şi-a dovedit influenţa financiară în teritoriu şi a reuşit să-l scoată deputat pe Adrian Rădulescu. Probabil că strategia PDL are la bază scoaterea în faţă a unor astfel de lideri din teritoriu care să cumpere electoratul, explicându-se astfel şi revenirea spectaculoasă a portocaliilor. Voinescu consideră că revizuirea Constituţiei e aproape imposibilă în acest moment, dar susţine că regionalizarea se poate face, iar UDMR va fi convins. De altfel, regionalizarea şi comasarea alegerilor sunt două din temele de bază ale PDL, care se vede obligat să le ducă la bun sfârşit dacă vrea ca, în 2012, să mai poată spera la un procent semnificativ în alegeri. După cum se observă, PDL pregăteşte pas cu pas cea mai mare fraudă electorală din istoria României, şi ne referim aici la votul prin corespondenţă, la reorganizarea administrativă şi la comasarea alegerilor.



12